Posts Tagged ‘NOMADLAND’

Grid Modorcea. OSCAR DUPĂ OSCAR

Thursday, May 6th, 2021

Oscar-ul pandemic


Gala Premiilor Oscar din acest an, amânată cu două luni față de data tradițională, a fost un eveniment sobru, marcat de tragedia umanității, în care și-au pierdut viața din cauza Covid-19 peste 3 milioane de oameni, iar viața planetei a fost dată peste cap. Momentul „In Memoriam” a fost ca o bandă de doliu, când s-au trecut în revistă zecile de valori ale lumii filmului care au plecat dintre cei vii.
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar a fost transmisă live din două locaţii, ambele în Los Angeles: Dolby Theatre şi Union Station. Au fost, de asemenea, şi două locaţii internaţionale, una în Marea Britanie, pentru toţi nominalizaţii de origine britanică, şi cea de-a doua, la Paris. Participarea a fost limitată la aproximativ 200 de persoane, câți au fost nominalizații, instalați la mese, sala fiind transformată pentru a respecta distanța socială.
Organizatorii au făcut un efort special ca acest ton grav să fie comunicat într-o formă narativă, axată pe povești. Prezentatorii, care proveneau dintre cei încununați cu Oscar anul trecut, printre care și Brad Pitt, au găsit în cei nominalizați elemente biografice care să facă din Gală o originală istorie a filmului din perspectiva premiilor Oscar. Dacă toate celelalte gale erau axate pe umor, chiar pe gaguri, de data acesta dominantă a fost povestea lirică, evocativă, dar și discursurile politice, așa cum a procedat Daniel Kaluuya, onorat cu premiul cel mai bun actor în rol secundar în filmul-manifest Judas the Black Messiah, amintind de revolta lui Martin Luther King.
Cum se știe, Marele Premiu a fost acordat filmului Nomadland, care i-a adus şi Oscar-ul pentru regie și cineastei chineze Chloe Zhao. Nomadland a intrat în competiție cu producţiile The Father, Judas and the Black Messiah, Mank, Minari, Promising Young Woman, Sound of Metal și The Trial of the Chicago 7, filmul lui Aaron Sorkin. Nomadland primise deja premiile BAFTA şi Globul de Aur la aceeaşi categorie.
Această ecranizare a unui roman de Jessica Bruder spune povestea unei femei de 60 de ani care pierde tot ce avea şi porneşte într-o călătorie prin Vestul American, trăind viaţa unui nomad modern. Pentru creația din acest film, actrița Frances McDormand a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal. Ea a concurat cu Viola Davis (Ma Rainey’s Black Bottom), Andra Day (The United States vs Billie Holiday), Vanessa Kirby (Pieces of a Woman) și Carey Mulligan (Promising Young Woman). Frances McDormand a devenit prima persoană care câştigă două premii Oscar cu acelaşi film (Nomadland), în calitate de actriţă, dar şi ca producătoare. Ceilalţi producători ai filmului sunt Peter , Mollye Asher, Dan Janvey şi Chloe Zhao. McDormand a mai câştigat două premii Oscar în carieră, tot pentru cel mai bun rol principal feminin, cu producţiile ,
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017) şi respectiv Fargo (1996), al fraților Coen. Ea a mai fost nominalizată de trei ori pentru rol secundar în producţiile North Country (2005), Almost Famous (2000) şi respectiv Mississippi Burning (1988).

Față de toți ceilalți premiați care au vorbit, actrița Frances McDormand a avut ideea „să facă ca lupul”, sunetul scos de ea fiind ca un geamăt în pustie! E strigătul pandemic care te înfioară.
Cuvântări cu totul memorabile, aplicate la tragedia virotică, au ținut majoritatea celor premiați, precum actrița Yuh-Jung Youn, care a câştigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin, datorită interpretării sale din filmul Minari. Ea a spus că se află prima oară la Hollywood și este extrem de emoționată că a avut șansa să-l cunoască pe Brad Pitt, care a prezentat această categorie premială. La fel, ea a transmis marea sa dragoste pentru celelalte nominalizate, staruri ale filmului, precum Glenn Close (Hillbilly Elegy), Olivia Colman (The Father) și Amanda Seyfried (Mank). Yuh-Jung Youn, aflată la primul premiu Oscar din carieră, a câştigat şi un premiu BAFTA cu acest rol.
Minari, în regia lui Lee Isaac Chung, care semnează şi scenariul, vorbeşte despre încercările prin care trece o familie coreeană care se mută în Arkansas, unde îşi deschide o fermă, în anii ‘80.
Sigur, cel mai râvnit premiu a fost pentru cel mai bun actor în rol principal, câștigat de Anthony Hopkins, care a devenit cel mai vârstnic câştigător al premiului Oscar la categoriile de interpretare, pentru rolul din lungmetrajul The Father, unde interpretează rolul unui bătrân atins de demență. Scenariștii Christopher Hampton şi Florian Zeller, care e și regizorul filmului (aici debutant în regie), au câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Hopkins, galez de origine, care are 83 de ani, nu a fost prezent la gala de decernare a premiului. Nici nu a apărut pe un ecran, filmat. El mai deține un premiu Oscar pentru rolul Hannibal Lecter din Tăderea mieilor (1991). Acum l-a avut printre concurenți pe un alt vârstnic, Gary Oldman (Mank), cu care a jucat în Dracula (1992) al lui Francis Ford Coppola. Hopkins l-a interpretat pe Van Hesling, iar Oldman pe Dracula în filmul lui Coppola, cu o mare parte din acțiune în Carpații transilvăneni.
Și dacă tot am amintit de Carpați, să spunem că este pentru prima oară în istoria premiilor Oscar când un film românesc este nominalizat de Academia americană. Noi avem un renume prost în America, de când Marele Premiu al Festivalului de la Cannes i-a fost răpit lui Julien Schnabel de către Cristian Mungiu, prin lucrături de culise. Dar iată că acum filmul românesc pare reabilitat, prin nominalizarea filmului Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, la două categorii, documentar și film străin. Au câștigat My Octopus Teacher, un documentar sud-african, regizat de Pippa Ehrlich și James Reed, considerat un antidot pandemic, căci documentează povestea unui regizor, Craig Foster, care a petrecut un an într-o pădure sud-africană, legând o relație umană cu o caracatiță! Iar la categoria film internațional a câștigat filmul danez Another Round, regizat de Thomas Vinterberg, care a concurat cu producții din Hong Kong, Tunisia și Bosnia. Vinterberg a mai fost nominalizat și la premiul pentru cea mai bună regie.
Sigur, e greu să absolvi Premiile Oscar de aranjamente sau de omisiuni grave, deși mulți mari actori au fost omiși, ca Brad Pitt, care abia anul trecut a luat un Oscar pentru rol secundar în One upon a time in Hollywood (2019), iar staruri incontestabile ca Johnny Depp sau Jim Carrey nu au nici un premiu Oscar. Așa cum nu are o încununare supremă nici Stanley Kubrick, cel mai mare regizor al tuturor timpurilor, dar pecetea politică întotdeuna s-a văzut. Gala Oscar este ca o tribună politică specială, care dă un semnal omenirii. În acest an era de neevitat coloratura politică. Dar să ținem seama că Premiile Oscar sunt atribuite pe baza voturilor exprimate de aproximativ 9.000 de membri ai Academiei americane de film (Academy of Motion Picture Arts and Sciences).
A fost o gală pandemică, onorând multe valori asiatice, o gală scoasă din umbra doliului de către artiștii nominalizați prezenți în sălile de la Hollywood, fără mască, la mese, spațiile fiind adaptate la respectarea restricțiilor pandemice. Și în aceste condiții, fiecare și-a povestit amintiri esențiale legate de prima sa întâlnire cu filmul. Prin cele 23 de premii acordate, s-a realizat astfel o insolită istorie a cinematografului, cu superbe rememorări, dar cu legături față de evenimentul prezent, cineaștii făcând cu har dovada despre cât de importantă este prezența filmului artistic în viața oamenilor, în mersul bun al omenirii.

Post scriptum:

Şi dacă tot am amintit de Carpați, să spunem că este pentru prima oară în istoria premiilor Oscar când un film românesc este nominalizat de Academia americană. Noi avem un renume prost în America, de când Marele Premiu al Festivalului de la Cannes i-a fost răpit lui Julien Schnabel de către Cristian Mungiu, prin lucrături de culise. Dar iată că acum filmul românesc pare reabilitat, prin nominalizarea filmului Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, la două categorii, documentar și film străin.

E posibil să fi contat și faptul că Nanau e german, născut în România, dar părinții lui au emigrat când el era mic, iar studiile de film le-a făcut la Berlin. O fi fost impresionat, ca noi toți, de tragedia de la clubul „Colectiv”. Și, miracol, a obținut de la Ministerul Culturii (cum oare? căci acest minister e mort, nu răspunde la nici un apel!) o sumă gigant, 1,6 milioane de lei. Spun asta când mă gândesc că eu făcem la TVR filmele despre Enescu și Brâncuși cu 10 mii de lei! Iar el nu a avut nevoie de actori, nu a făcut docudrama. Un asemenea documentar nu putea să înghită atât de mulți bani. Dar… norocul lui Nanău (pardon, Nanau).

Facem români din orice mișcă în afară. În țară nu facem nimic pentru talente. Și situația generală nu mai e demult veselă, este tragică. Dovadă că un procentaj de 93,5 la sută dintre români, după cum a anunțat Eurostat (Comisia europeană de statistică), nu cumpără nici o carte pe an! Așa că, atunci când apare la orizont, în străinătate, vreo sclipire de român, hopa îl adoptăm, e de-al nostru, deși el nu a făcut nimic pentru România, de la Johnny Weissmüller la Bianca Andreescu, născută în Canada, dar cum a câștigat US Open, aplaudacii au sărit că e româncă! Probabil că nici nu știe românește, dar are nume românesc! Nanau nu are nume românesc, putea să-și zică Nanău. Și când Joe Biden a câștigat alegerile, patrihoții i-au și găsit o rădăcină românească. I-au zis Bideu sau Bideanu! Dacă ne luăm după lingviștii fanatici, fundamentaliști, ca unul Napoleon din Queens, cred că toate valorile lumii au în matricea lor o pastilă românească, fiindcă România stă pe o vatră tracică (era să scriu tragică), din care chipurile s-au născut nu numai toate popoarele, ci și toate limbile europene!

Counter instalat la 2 septembrie 2022