Posts Tagged ‘Nicolae Silade’

Nicolae Silade. fumător

Saturday, May 11th, 2013

în primul rând

vor veni criticii şi vor spune ăsta
care ne dă peste cap toate istoriile literare ăsta care
nu se încadrează în nicio generaţie şi nicio generaţie nu-l poate ignora
ce facem cu ăsta care scrie numai sonete şi eternelii şi se filosofează în scris
păi domnule ăsta are filosofia în degetul mic ce facem cu ăsta
care iată că scrie chiar aici despre noi de unde ştia ăsta în ce dilemă ne pune
el şi cărţile lui care au schimbat lumea şi lumea de ce îl adoră
de ce îl ridică în slăvi tocmai pe ăsta care scrie sonete şi eternelii
şi nu-i pasă ce credem noi despre el ăsta domnule ăsta din vechea
literatură a intrat glorios în noua literatură în manuale în sufletele oamenilor
ce ne facem cu el cu ăsta pe care l-a născut poezia ăsta din care
poezia se naşte şi filosofia şi arta iubirii ăsta a fost
înainte de homer şi va fi cu siguranţă după ultimul mare poet
ăsta ne-a gândit deja demult ce să mai zicem noi despre ăsta
nu vezi că-i tradus în toate limbile pământului nu vezi că ne-a tradus şi pe noi
în limba lui neînţeleasă care o fi patria lui când ţările toate
se zbat să-l moştenească cine a fost cine e cine va fi
iubita lui când toate femeile vor să-i fie mireasă
cine e ăsta care le vrăjeşte pe toate cu sonetele lui

miniepistole

miniepistole

1

n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să mă ţină
în viaţă care nu încetează să mă uimească cu serpentinele ei cu
urcuşurile şi coborâşurile ei n-am învăţat nimic din viaţa asta care
nu încetează să fie altceva decât viaţă iasomie levănţică trandafir

n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează să fie când eu
nu voi mai fi n-am învăţat nimic din viaţa asta care nu încetează
să-mi arate altă viaţă viaţa adevărată pierdută în timp ce trăiam
şi ce fericit eram şi în ce rai eram când nu ştiam că nu ştiu nimic

n-am învăţat nimic nu ştiu nimic nici măcar să iubesc n-am învăţat
şi nu ştiu şi nu ştiu cum aş putea iubi vreodată această deşertăciune
a deşertăciunilor dacă n-ai fi tu oaza din mijlocul ei dacă n-ai fi tu
izvorul ei şi delta şi marea cum aş putea iubi vreodată altceva

decât viaţa n-am învăţat nimic nu ştiu nimic asta e tot ce ştiu
despre viaţă despre ea care ştie tot despre ea care este totul

2

tocmai luasem premiul nobel şi începuse să ningă şi am intrat
într-un bar să beau o cafea să mă gândesc la mine la tine la
trecutul tău viu la prezentul meu înstelat la viitorul nostru mai
alb ca o pagină albă peste care tot el aşează cuvinte cuvinte

mă gândeam să te sun să îţi spun că ninge-n suedia că devenisem
şi eu suedez şi bogat în ninsori în speranţe devenisem cum să îţi spun
cel care eram cu mult înainte nici nu ştii cât de mult căci înainte şi după
sunt doar noţiuni şi doar timpul le ştie şi doar timpul le face în timp

mă gândeam să îţi dau sms să îţi scriu o scrisoare din care să afli
unde sunt cine sunt ce gândesc şi cum mă împac cu cel care este
dar am trecut peste pentru că începuse să ningă atât de frumos
începuse să ningă şi era atât de frumos şi atâta alb era în afară

că mi-am băut pe nerăsuflate cafeaua şi am ieşit de îndată
singur singur şi strălucitor de alb în marea albire stelară

3

ascultă-mă fiule ascultă-mă cu atenţie şi cu luare aminte ascultă-mă
stau lângă ploi bacoviene lungi şi stropii bat în sufletul de cretă durerea
lui rămâne violetă stau lângă ploi bacoviene lungi în parc pe-o bancă
toamnele de plumb se-aşează leneş le privesc în faţă sunt laticlave

ce-au ieşit din ceaţă să zguduie simţirile de plumb da ai ghicit sunt
versurile mele de la douăzeci de ani dedicate lui bacovia pe când eram
şi eu bacovian dar acum vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu-ţi spune
vreau să-ţi spun ceea ce nimeni nu ştie vreau să-ţi spun că bacovia

este cel mai poet stai lângă mine şi-ascultă un poem de bacovia
eu trebuie să beau să uit ceea ce nu ştie nimeni ascuns în pivniţa
adâncă fără a spune un cuvânt singur să fumez acolo neştiut de
nimeni altfel e greu pe pământ
parcă nu seamănă a bacovia

şi totuşi e şi totuşi întreabă-te ce ştia el fără ca nimeni să ştie
nimeni nimeni nimeni şi s-asculţi pustiul ce melancolie

4

voi apărea în curând în toate fotografiile în tonuri de sepia
părul meu argintiu va fi fiind atunci amintire oglindă surâs
al unui timp întors în sine dragoste dragoste ce-mi dai să
spun povestea ta povestea noastră ce dai ce iei dragoste

voi apărea în curând în toate revistele lumii marii critici
ai lumii vor scrie mereu despre mine dar cine să înţeleagă
cine s-adune cine să-ntoarcă din marea risipire un chip
care a fost al lumii un chip care a fost al meu dragoste

voi apărea în curând în toate bibliotecile lumii ochi străini
mă vor privi din sonete eternelii epistole inimi străine se vor
cutremura şi vor plânge şi se vor bucura dar eu nu voi mai
fi fiind atunci decât un nume dragoste un cuvânt un nume

dar de ce vă vorbesc despre mine când foarte bine aş putea
vorbi despre altul şi altul şi altul sau chiar despre tine frate

5

nu ţi-am luat flori nu ţi-am spus te iubesc nu te-am scos în
oraş nici cină romantică nu ţi-am pregătit de ziua îndrăgostiţilor
dimpotrivă m-am plimbat singur şi te-am lăsat singură să faci
curăţenie-n suflet dumnezeu ştie de ce şi m-am uitat cu jind

după toate femeile şi le-am făcut ochi dulci puştoaicelor şi
complimente doamnelor şi sfântul valentin se uita la mine şi
nu înţelegea nimic eu însumi mă uitam la sfântul valentin şi nu
înţelegeam nimic doamne într-o astfel de zi am văzut şi femei

singure singure am văzut şi bărbaţi singuri bărbaţi poate
se supără sfântul valentin dar într-o astfel de zi nu e permisă
singurătatea şi după o valentine’s day nu e permis să urmeze
o valentine’s night plină de vise şi singurătate mare dreptate

avea prietenul meu când spunea că îndrăgostiţilor nu le ajunge
o zi de dragoste mie spre exemplu nu-mi ajunge o viaţă

6

hasta la vista baby hasta la vista îţi spun din havana din cuba din
copacabana te-am văzut prima oară dansând prin berlin ai un nume
victoria sinonim cu istoria din vremea lui dej când m-ai fixat cu privirea
când te-am fixat din priviri şi de-atunci doar la tine mi-e gândul olé

din bucureşti în cancun din beijing în shanghai ai fost totdeauna
o puştoaică rebelă ai fost şi cu stalin cu alexandru cel mare cu cezar
ai fost cu mussolini şi che ai avut totdeauna împăraţi la picioare castele
palate birouri ovale armate întregi ai pus în mişcare ai fost şi pe lună olé

doar la tine mi-e gândul doar pe tine te văd cu ştefan cel mare cu turcii
la poartă cu mihai cel viteaz cu habsburgii în spate de ce oare se-ncred
toţi în tine de ce ai un stil de madonă perversă în toate de la unul la altul
tu treci şi prin moarte în limuzine de epocă fluturând o eşarfă de aur olé

hasta la vista baby hasta la vista îţi spun şi hasta manana rămâne
din lugoj din roma din copacabana mă recompun olé pentru tine

fumător. Aşa reiese din poză.

Şi nu-şi pierde umorul când scrie versuri.

Şi face o revistă promiţătoare; care se şi ţine, în general, de promisiuni. Lucru mare într-o ţară unde, în general, nu se ţine nimeni de ele.

Şi despre el ar trebui zic “ăsta ori vrea ceva, ori mere undeva“.

E bun, domle.

vezi şi

http://www.ziarulactualitatea.ro/category/actualitatea-literara/

CHIX SAU LUMEA ACŢIUNII EFICIENTE - lansare

Thursday, April 4th, 2013

CHIX SAU LUMEA ACŢIUNII EFICIENTE

proze de DAN PREDESCU - editura NICULESCU, 2013.

Volum publicat cu sprijinul financiar al CopyRo.

Lansare, la librăria Cărtureşti / str. A. Verona, 2 aprilie 2013.

Speech-uri: RADU ALDULESCU, scriitor, prof. univ. dr . ION BOGDAN LEFTER, critic literar, CLAUDIU ISTODOR, actor, VLAD RĂDESCU, actor - şi autorul.

Îl cunosc de câţiva ani pe Dan Predescu. Şi citind această carte pe care m-a rugat să i-o prezint, acest superb regal de proză scurtă, mi-am amintit de discuţiile noastre din anii aceia, mai mereu focalizate pe epoca antedecembristă – şi pe reverberaţiile ei în prezentul nostru, în actualitatea noastră. Cam la acest lucru se referă şi cartea de faţă. Mi-aduc aminte că, în conversaţiile noastre, sesizam adesea, cu surprindere sau stupefacţie, amploarea, magnitudinea schimbării. De parcă vechile vremuri ar fi fost ceva greu de conceput, ceva străin, ca de pe altă planetă. Dacă, printr-o minune, un tânăr din ziua de azi s-ar trezi transplantat în anii 70, sau 80, e puţin probabil că ar putea să se adapteze. Şi viceversa, dacă, printr-o minune, cineva care a murit în 1989 ar reînvia în zilele noastre, ar fi foarte dezorientat. Şi nu e sigur că n-ar vrea să se întoarcă de unde-a venit. Adică în mormânt.

Vreau să spun că s-a întâmplat o ruptură. A fost chiar o ruptură, politică, socială, culturală, care ne-a aruncat pe altă planetă. Totodată, iar lucrul ăsta e sesizabil în această carte, a existat şi atunci o ruptură socială, care s-a perpetuat în prezentul nostru. Ruptura între clasa culturală, ca să zic aşa, pe care Dan Predescu a cunoscut-o foarte bine şi România, ca să zic aşa, profundă, „talpa ţării”, cum i se zicea odată. Să ne aducem aminte că această „clasă culturală”, această elită socială n-a avut habar de acele mişcări sociale, ale minerilor din Valea Jiului, în 1977 şi ale muncitorilor de la Braşov, din 1987.

Dacă mi-aduc bine aminte, imediat după Revoluţie, Doina Cornea deplângea lipsa de comunicare între elita culturală şi România profundă. Această ruptură socială s-a perpetuat şi cred chiar că s-a adâncit. Avem iarăşi o elită culturală care n-are habar de cealaltă parte, de acea Românie profundă, de acea „talpă a ţării” de care vorbeam. Este posibilă, totuşi, o joncţiune, o trăsătură de unire între cele două feţe ale conştiinţei de sine a naţiunii. Prin marea literatură. Marea literatură de la noi, reprezentată de un Marin Preda, de un Eugen Barbu – sau, pe plan universal, de Dostoievski, de Tolstoi ş.a.m.d.

Şi, păstrând proporţiile, de autorul de faţă. Prin cartea sa, prin harul său prozastic, el izbuteşte să facă această legătură, această joncţiune între epoci, vorbind totodată de ruptura socială dinăuntrul lor.

Cam ăsta e meritul lui Dan Predescu – şi de aceea, am fost fericit să scriu câteva rânduri despre această carte.

RADU ALDULESCU

Este o carte veselă, de o adresabilitate directă, jovială, aceasta e impresia de ansamblu. M-am amuzat citind, de exemplu, povestirea despre altruistul ce dă de mâncare câinilor vagabonzi care, finalmente, îl vor mânca pe el – chiar dacă finalul nu-i vesel de loc.

Autorul nostru, indiferent de temele povestirilor sale, sau de epocile pe care le explorează acestea, este esenţialmente un umorist. Mediile literare specializate, academice sau de alte niveluri, tind să marginalizeze creaţiile umoristice. În cultura română, avem tandemul (nu ştiu dacă fondator, dar, în orice caz, esenţial) Eminescu-Caragiale, deci, alături de figura poetului naţional, şi un mare satiric. Dar tot atât de adevărat e că, la nivelul mentalităţii comune, al României profunde, reprezentativ, caracteristic, identitar este considerat, este simţit Eminescu. Pe Caragiale, umoristul, satiricul, îl acceptăm că-i mare, de atâtea ori s-a spus încât e greu de negat lucrul ăsta, însă nu pe el îl selectează tradiţia, mentalitatea noastră colectivă, atunci când încercăm să ne descriem identitatea. Umorismul, comicul, satira sunt forme razante, pe care tindem să le marginalizăm.

Există o bogată, interesantă şi sofisticată tradiţie a comicului în literatura română. Avem exemple de dinaintea lui Caragiale, la paşoptişti, în special în teatrul acestora, găsim exemple de umor chiar în cronicile medievale, mai ales la cronicarii munteni… dar nu e nevoie să ne întoarcem atât de mult în urmă. Avem umorişti de mare vână în perioada interbelică, Damian Stănoiu, maiorul Brătescu şi alţii… În perioada postbelică, Baranga, Mazilu, Băieşu… şi ajungând la…

Dan Predescu: La Paul Georgescu, la I. D. Sîrbu. Şi neapărat, la Puşi Dinulescu, aici de faţă.

Ion Bogdan Lefter: … la Viorel Cacoveanu, la Groşan, la Cătălin Ţîrlea. Dar acum, gândindu-mă la cartea lui Dan Predescu, realizez că, dacă nu greşesc, printre prozatorii afirmaţi în ultimul deceniu nu prea sunt umorişti. Literatura acestora e dominată de un realism cotidian destul de sumar, de crud, de priză directă, fără distanţa pe care umorul, comicul, satira o presupun.

Nu poţi crea comedie fără o anumită detaşare care să-ţi permită, prin distanţa ironiei, o percepţie a grotescului, a absurdului existenţei, a comicului implicit în multe situaţii. De multe ori, oameni serioşi, în situaţii serioase, sunt involuntar comici, ridicoli. Avem cu toţii exemplele noastre, câteodată chiar trăite pe pielea proprie.
Dan Predescu e un autor, să-i spunem, risipitor, un scriitor care nu şi-a văzut de scris, care a avansat în viaţă pe trasee zigzagate, a practicat mai multe meserii, a fost operator de televiziune prin satelit, profesor, secretar literar la un teatru, jurnalist, funcţionar la stat… La un moment dat, s-a gândit, probabil să-şi adune între coperţi productele. A scos mai întâi o carte de publicistică teatrală, apoi o carte de versuri, pe care n-o cunosc…
Pentru ca, mai de curând, să publice micul roman “Tatăl mielului” şi acum, această culegere de proze. Şi aici există două microromane, unul de vreo 70-80 de pagini, celălalt de cam 30-40. Plus încă 13 proze scurte şi foarte scurte, dintre care una are cu totul 5-6 pagini şi se numeşte “Două romane despre Obsedantul La Modă (prin anii
‘80)”…
Nota lor generală este perspectiva comico-satirică asupra existenţei. În prozele lui foarte scurte, asta presupune un anume decupaj rapid, o schiţă de situaţie şi eventual, o poantă finală. Sunt cel puţin patru-cinci texte, aici, care lucrează foarte frumos şi curat în această manieră, dezvoltând o anumită idee şi ajungând, în final, la o asemenea poantă, sau la o răsturnare de perspectivă.
Există aici chiar şi o povestire fantastică, tot în cheie comică, grotescă, despre nişte personaje aflate pe capacul unei sticle de lapte hipertrofiate, onirice…
În altă povestire, poanta e seacă : personajul, angajat ca salahor la întreprinderea Deflagraţia, are un moment când recapitulează, fulgerător, toate ghinioanele şi frustrările existenţei lui mizere de până atunci. Şi comite gestul eliberator, dând de pământ cu lada de exploziv pe care o căra, moment când se şi produce deflagraţia din denumirea uzinei.
Sunt asemenea finaluri care închid frumos unele texte de aici. Umbra lui Caragiale pluteşte pe deasupra prozelor ăstora – şi poate nu întâmplător, prima bucată din volum, intitulată “Bolero. Nu de Ravel”, aduce aminte de schiţa în care un acelaşi eveniment e relatat în ziare de orientare politică diferită în moduri diferite, chiar opuse. La Dan Predescu, e vorba de un şir succesiv de ipostaze ale bărbaţilor din familia Copăceanu, între 1824 şi 1956, de la slugerul Iordache Copăcianu la Émile Copatchano şi apoi la Marcel Copăceanu, ajutor de şef de echipă la Întreprinderea de Salubritate. Fiecare dintre ei afirmă, la un moment dat, în jurnalul pe care-l ţine, că nu şi-a bătut niciodată copilul. Ceea ce copilul cu pricina, devenit om mare, infirmă, în jurnalul pe care la rândul lui îl ţine, notând „câtă bătaie am mâncat eu de la tata…”
E, deci, un aer caragialian, care vine spre zona Mazilu, Băieşu, Puşi Dinulescu…

Prozele acestea scurte sunt, după toate aparenţele, recuperate din revistele în care au fost publicate de-a lungul vremii de autorul risipitor. Unele, de exemplu, au subiecte datate în anii 80, când presupun că au şi fost scrise, iar autorul simte nevoia unor explicaţii, ca şi cum s-ar teme că unele lucruri de atunci au fost uitate de cititorii săi: astfel, într-o notă de subsol se aminteşte că 26 ianuarie era ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu ş.a.m.d.

Presupun – iar dacă greşesc, asta-i viaţa – presupun, deci, că sunt proze mai vechi şi mai recente, strânse acum în volum de Dan Predescu, care etalează, toate, gama lui de tehnici umoristice, satirice. Neuitând nici o clipă că umorul, comicul glisează frecvent în satiră. E destul de greu de găsit în istoria literaturii umorişti puri, ne-satirici. Iar satira presupune, obligatoriu, observaţie realistă, socială şi comportamentală, şi critică sarcastică.

Avem de-a face, aici, cu un autor satiric, cu un bun observator al lumii din jur, chiar dacă prozele lui mai deviază spre fantastic, spre absurd, bunăoară spre dialogul antropomorf al câinilor din proza despre care am vorbit.

Cu cele două proze mai lungi de aici, ne îndreptăm spre o respiraţie amplă, spre romanesc. „Romane”, de altfel, şi-a intitulat autorul, în mod ironic sau autoironic, şi două proze foarte scurte, concentrate din acest volum. Asta, în literatura română, ne trimite obligatoriu la Urmuz, care-şi intitulase şi el roman o proză, „Pâlnia şi Stamate”, în care chiar făcuse o parodie de roman, dar şi, pe filieră urmuziană, la Caragiale. Ca o paranteză, Eugen Ionescu îi indica pe amândoi ca antecesori români ai săi, într-un text destinat publicului occidental. Tot pe filieră urmuziană, am putea pune alături prozele lui Dan Predescu de cele ale unor foarte interesanţi şi foarte speciali, mai „altfel”, umorişti, care au fost Mircea Horia Simionescu şi Costache Olăreanu, doi scriitori care au făcut mai mult umor de parodie livrescă decât umor de observaţie imediată şi de radiografie ironică a realităţii înconjurătoare.

Cele două romane scurte din cartea lui Dan Predescu se află în apropierea descrierilor din „Bibliografia generală” a lui Mircea Horia Simionescu, sau din „Dicţionarul onomastic al aceluiaşi”.

În „Chix sau Lumea Acţiunii Eficiente” şi în proza care poartă un titlu scurt şi uşor de ţinut minte, „Placido – dialogurile 100% platonice ale unor beţivi bătrâni în prezenţa unui cotoi abstinent care are şi el părerile lui”, se articulează mai ambiţios, pe spaţii mai largi, nişte tablouri cuprinzătoare.

În „Chix…” e vorba despre un arhitect bănăţean, din zona Aradului, nemulţumit de concesiile pe care le face comanditarilor săi, clădirile pe care le proiectează nereprezentând gustul lui, ci acela al clienţilor săi – şi de existenţa sa, din 1913 şi până după sfârşitul celui de al doilea război mondial.

ION BOGDAN LEFTER

foto: Irina Predescu

vezi şi http://www.bookuria.info/editura-niculescu-ne-invita-la-lansarea-volumului-chix-sau-lumea-actiunii-eficiente-de-dan-predescu/

http://librarie.carturesti.ro/b090-chix-sau-lumea-actiunii-eficiente-294083

http://www.ziarulactualitatea.ro/actualitatea-literara/actualitatea-literara-nr-31-aprilie-mai-2013/

auzi şi Radio Romania Cultural. Emisiunea Texte si pretexte. Redactor Valentin Protopopescu. 20.02.2013, h 10,05 [32 kbps]

auzi toate speech-urile de la lansare, la http://www.youtube.com/watch?v=SGcrfAC0Vqk