Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (43)
Saturday, April 18th, 2015
*
O doamnă se întreabă, pe Facebook, de unde vine “m-am îndrăgostit lulea”.
De la Monica Lewinski, evident. Chit că în cazul ei era vorba de un trabuc.
*
Guvernul, după inundaţiile anuale: precum o vergină după prima sa felaţiune dusă până la capăt. Adică, nepricepându-se să gestioneze situaţia.
*
Anii 70: imposibil să stai de vorbă cu vreo damă din Bucureşti să nu-ţi spună că aseară a băut o votcă cu N., marele poet. Probabil, se laudă.
(Damele, pe vremea aia, erau mai culturale decât “asistentele TV” de acum.)
*
Muzică uşoară din anii 50-60: „Ce caut eu în viaţa meaaa ?”
*
OCULTA ocultează ! Mossad-ul egiptean şi KGB-ul din Siria ne ascund de 100 de ani adevărul ! ADEVĂRUL că în sarcofagul lui Tutankhamon se afla şi o sticlă de pălincă !
*
Comentariile cititorilor, pe forumurile ziarelor, sunt adesea de dimensiuni zdrobitoare, mai mari chiar decât articolele ce le ocazionează. Şi am vaga senzaţie că sunt şi scrise, la fel de frecvent, chiar de autorii articolelor în chestie. Cum s-ar zice, dacă nu te dau cu roţile-n sus dintr-un pumn, te fac afiş căzând peste tine cu suta mea de kile.
*
A fost un trecător pe-aici, care s-a îndoit de realitatea unei mici întâmplări pomenite în aceste însemnări ale mele (e vorba de faza cu miliţianul timişorean care a încasat un scuipat duios între ochi de la un turist iugoslav, prin 1977-1978). Afirm încă o dată: e riguros adevărat. Am văzut cu ochii mei – şi de aproape. Şi de altfel, am fost martor, acolo, şi la alte întâmplări care unuia, din altă parte a ţării, nici nu i-ar fi trecut prin minte. De pildă, în una din primele mele plimbări prin oraş, am intrat în magazinul de bijuterii de lângă Operă. Unde, văzând că mă holbez la inele (pe care scria “cu materialul clientului”) ca şi cum m-ar fi tentat vreunul, vânzătoarea m-a întrebat ce-aş dori să comand. La răspunsul meu că aş comanda eu, dar n-am “material” (las’ că nici bani n-aveam, dar n-am vrut să-i spun asta ca să n-o dezumflu de tot), ea m-a sfătuit să iau legătura cu domnul din faţa intrării, de la care aş putea cumpăra avantajos un ban-doi de aur. Domnul acela era un rrrrrom cu mustaţă impozantă, cu vestă de piele şi pălărie cât roata de tractor.
Aşa ceva, da, era cu desăvârşire exclus să se întâmple la Bucureşti pe vremea aceea – iar unul care n-a călcat prin vestul ţării ar putea crede că povestea e inventată. Dar, încă o dată: nu e.
*
