Ţările baltice, Polonia, Bielorusia, Ucraina, Basarabia, România, fosta Iugoslavie, Grecia sunt cele mai antisemite ţări europene. Toate, nu atât înapoiate, cât complexate, trăgând cu coada ochiului invidios la Occidentul pe care-l urăsc din fundul sufletului.

Şi căruia, pe de altă parte, i se ploconesc cu slugărnicie sălbatic-orientală. Popoare incapabile de a se uni, de a genera viaţa comunitară care a clădit catedrale şi imperii, ele locuiesc acele zone de pe harta lumii unde lucrurile nu merg bine. Unde, mai exact, n-au mers bine niciodată. Istoriile lor sunt un lung pomelnic de nenorociri, presărat cu câte-un nume, două, de personaj menţionabil la un secol o dată.

Pentru asta, desigur, trebuie să fie cineva de vină. Că n-am luat niciodată Nobel-ul. Sau că n-am reuşit la admitere la Bele Arte.

Că numai evreii au succes pe plan internaţional (întrebaţi-l pe Dan C. Mihăilescu, că vă spune el ce şi cum).

Sigur, nu se poate afirma că ţările de la marginea Europei au monopolul antisemitismului. Există aşa ceva şi în Occident; diferenţa constă, însă, în faptul că acolo poţi auzi remarci antisemite şi negaţioniste doar în cârciumile ieftine. Nu în dezbateri publice, nu la televizor. Nu în gura persoanelor publice.

*

La adresa de mai jos, veţi găsi o incitantă dezbatere prilejuită de dorinţa unor aleşi locali de a-l face pe Vintilă Horia cetăţean de onoare al orăşelului lor.

http://adevarul.ro/news/eveniment/dezbatere-cazul-vintila-horia-memoria-culturala-aplica-legea-2172015-privind-crimele-umanitatii-crimele-razboi-1_56b4d38e5ab6550cb87c971e/index.html

În cuprinsul paginii dedicate acestui subiect, Iulia Roşu scrie după cum urmează :

“judecarea lui Vintilă Horia trebuie să fie făcută cu neutralitate şi chibzuinţă, astfel încât diferenţele între criminalii de război şi credinţele din tinereţe ale unor scriitori să fie delimitate, iar, acolo unde este cazul, condamnate“.

Întrutotul de acord cu domnia sa. Dar de la judecarea imparţială şi chibzuită până la ditamai omagiu, fie el şi postum… parcă ar mai fi un pas-doi…

Nu vi se pare ?

*

„ În ceea ce priveşte un articol apărut în 1938, în care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta ilustra atitudinea mea din primăvara acelui an, când timp de trei luni, am simpatizat cu naţional-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă înşelasem, mi-am retras admiraţia şi am scris, de atunci şi până la sfârşitul războiului, articole în care atacam principiile unui partid şi ale unei ideologii cu care un creştin nu putea fi de acord. ” afirma Vintilă Horia în ianuarie 1991.

Am încercat să dau de acele articole în care el ataca principiile unui partid… etc.

Din nefericire, nu mi-a fost accesibilă decât lista de mai jos, extrasă din actul de acuzare al Tribunalului postbelic zis Al Poporului :

<< Temele folosite de Vintilă Horia sunt următoarele:
I. Propaganda pentru fascism şi hitlerism şi pentru aderarea României la politica Axei
Această propagandă este realizată de Vintilă Horia cu deosebită îndemânare, folosind mijloace cele mai variate:
A. Elogierea ditiramică a fascismului şi hitlerismului şi a reprezentanţilor lor:
a) Apariţia lui Benito Mussolini este un eveniment epocat ( Povestea Ducelui, Sfarmă Piatră, 23 septembrie 1937).
b) Adolf Hitler este o genială minte politică ( Semnificaţia unei revoluţii, Sfarmă Piatră, 2 februarie 1941).
c) Adolf Hitler şi nu Napolen este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de mare european ( Mare European, Sfarmă Piatră, 5 iulie 1941).
d) Naţional socialismul este asemănător ca forţă şi întindere religiei în Evul Medidu şi artei în timpul Renaşterii ( Hommo europeus, Sfarmă Piatră, 17 decembrie 1941).
e) Germania stăpâneşte destinele Continetului ( Elogiul curajului, Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).
f) Fuehrer-ul a aşezat armata şi poporul german în fruntea capitolelor eroice ale lumii moderne ( Elogiul curajului, Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).
B. Difamarea democraţiei şi reprezentanţilor ei:
a) Ne zvârcolim în democraţie ca într-o ţeapă pe care ne-am pregătit-o singuri (Cultura democraţei noastre, Sfarmă Piatră, 4 februarie 1937).
b) Nu vom reuşi să fim români decât rupând legăturile cu democraţia ( Cultura democraţiei noastre, Sfarmă Piatră, 4 februarie 1937).
c) Ţara dispreţueşte pe toţi reprezentanţii democraţiei, indiferent de valoarea lor (Gh. Şeful Strull Cuten- Mihail Sadoveanu, Sfarmă Piatră, 11 februarie 1937).
d) Democraţia este inutilă ( Pe rugul unei Vieţi, Sfarmă Piatră, 18 martie 1937).
C) Difuzarea temelor antisemite, elemente constitutive ale hitlerismului:
a) Curente semite au aruncat Occidentul în decadenţă ( Nordul în Mediterană, Sfarmă Piatră, 9 iunie 1941).
b) Iudaismul este un pericol dizolvant ( Elogiul curagiului, Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).
c)  Marile democraţii sunt stăpânite de evrei (Elogiul curagiului, Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941, şi Preşedintele judaismului mondial, Sfarmă Piatră, 14 februarie 1941).
d)  Izrael vroia să-şi facă o bogată Patrie în România ( De ce tineretul României a fost şi este antisemit, Sfarmă Piatră, 16 aprilie 1941).
D. România trebuie să fie indisolubil legată de axă deoarece:
a) Hitler va salva Occidentul ( Nordul în Mediterană, Sfarmă Piatră, 9 iunie 1941).
b) În spatele lui Hitler stă întreaga lume care râvneşte la libertate (Elogiul curagiului, Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).
c) Alianţa cu Axa fereşte ţările de ororile pe care le-au cunoscut aliaţii Angliei (Valoarea morală a actului tripatit, Sfarmă Piatră, 4 martie 1941).
d) Hitler creiază spaţiul Pacific ( Adevărata pace balcanică, Sfarmă Piatră, 5 martie 1941).
e) Ordinea nouă creiază numai binefaceri ( Fuehrer-ul în Balcani, Sfarmă Piatră, 24 aprilie 1941).
f) Hitler va fi biruitor, el reprezentând ideea cea nouă care va învinge ideea cea veche ( Valoarea morală a pactului tripartit, Sfarmă Piatră, 4 martie 1941).

II. Sprijinirea dictaturii antonesciene
A. Vintilă Horia nu se sfieşte să spună pe toate tonurile că marele merit al lui Antonescu este acela de a fi închinat ţara lui Hitler.
a) Generalul Antonescu a integrat România în ritmul Europei noui (Funcţia de azi a presei, Sfarmă Piatră, 19 mai 1941).
b) România şi-a găsit destinul prin fapta generalului Antonescu ( Cuvinte pentru strădaniile noastre, Sfarmă Piatră, 7 mai 1941).
c) Prin Antonescu România şi-a recăpătat încrederea Reich-ului ( Ecouri despre Plebiscit, Sfarmă Piatră, 13 martie 1941).
B. De aceea nu precupeţeşte laude la adresa lui Antonescu.
a) Salvarea nu poate veni decât de la Antonescu, singurul Român nepătat şi bun ( Salvaţi sufletele noastre, Sfarmă Piatră, 28 ianuarie 1941).
b) Antonescu a izbutit împlinirea unui miracol ( Ecouri despre Plebiscit, Sfarmă Piatră, 13 martie 1941).
c) Portretul lui să-l punem la icoană ( Salvaţi sufletele noastre, Sfarmă Piatră, 28 ianuarie 1941).
Culpabilitatea lui Vintilă V. Caftanciogulu zis Vintilă Horia, este astfel complect dovedită, deoarece prin acţiuni directe-articolele sale - a contribuit cu intenţiune criminală, la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului în România: aderarea României la Axă şi menţinerea dictaturii antonesciene; folosind acestor scopuri prin activitatea sa, el s-a pus în mod evident, în slujba hitlerismului.
Faptul se i se impută este prevăzut şi penal în art.2 al o. comb. cu art. 3 din Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul Ţării şi de crime de războiu. >>

( http://www.sferapoliticii.ro/sfera/153/art14-arhiva.html )

Aşadar, cum rămâne cu “mi-am retras admiraţia” ?

www.easy-hit-counter.com

Mulţime de debuturi în proză, în ultimii zece-douăzeci de ani. Cam toate, pe acelaşi tipic şi cu acelaşi subiect: cum mi-am luat-o pentru prima oară la labă. Şi ce emoţii îmi trezeşte amintirea asta.

*

Un mare boss, cu două secretare care se ţin după el şi notează tot ce spune : una, consoanele şi cealaltă, vocalele.

*

Acum douăzeci de ani, eram producător executiv la studioul de filme de scurt metraj al Ministerului Culturii. Printre altele, noi trebuia să realizăm, pe atunci, un fel de jurnal de actualităţi din activitatea ministerului.

Prin urmare, într-o după amiază am fost trimişi la Palatul Elisabeta, ca să filmăm deschiderea oficială a unei reuniuni a miniştrilor culturii din ţările dunărene. Şi erau de faţă vreo opt, dacă-mi aduc bine aminte.

Iar noi, echipa de filmare (singura prezentă, de altfel), eram următorii : operatorul, electricianul, sunetistul, şoferul – şi cu mine, bineînţeles.

Discursurile şi celelalte solemnităţuri au avut loc în sala mare de la intrare. În sala următoare, era pregătit bufetul, care urma să fie devorat după cele cam zece alocuţiuni (şi dacă vă închipuiţi că vreun Ministru al Culturii dintr-o ţară dunăreană e concis şi lapidar când se trezeşte cu microfonu-n braţe…)

Mă aflam, deci, lângă operator, iar discursurile de-abia ajunseseră pe la numărul trei sau patru, când m-am trezit că şoferul nostru îmi şoptea la ureche :

- Şefu’, sunt douăşpatru de tartine cu icre negre…

Nu ştiu dacă, dat fiind contextul, mă va crede cineva, dar sunt gata să-mi dau cuvântul că eu nu m-am atins de vreo tartină de protocol.

Ştiu doar că la miniştri n-a mai ajuns nici una.