Ciocu-mic.Ro

www.Martzafoy & Papitzoy.ro

Coana Chiriţa anglofonă spune “a introduce” la “a prezenta”. L-am auzit pe unul zicând, la televizor, “vi-l introduc pe Cutărache”. Ni-l introduce? unde?!!! La “parăzi” le zice “parade” (te pomeneşti că pluralul lui “ladă” o fi “lade”!) Sau zice “capabilitate” în loc de “capacitate” şi “tribut” în loc de “omagiu”. Păi, tributul era al lui Baiazid, cel din Scrisoarea nr. 3, mă băieţi. Rudă bună, de altfel, cu “bacşiş” (tributul, adică). Şi când înţeleptul de pe ecran vrea să spună că mâine ninge, zice “cod galben de ninsori”. Ca să nu mai vorbesc de ditamai zearişti culturali şi critici cu rubrică în România literară, care, când vor să zică “nedumeritor, surprinzător”, scriu “intrigant”. Păi, intrigant e ăl de bagă strâmbe şi fitile şi-i face pe doctorii în filologie să se încaiere! intrigant e Iago, don doctor !

Dar cea mai tare, categoric, e pronunţia numelor de familie desemnând meserii, terminate în “u”. Vasiliu e Vasiliu, desigur, cu accent pe ultima silabă, fiind de origine neogreacă. Dar Rotaru, de pildă, ce treabă are? se pronunţă cu accentul pe a doua silabă, în nici un caz pe ultima şi cu un “i” adăugat, ca să fie, vezi Doamne, mai distins, în calitate de fanariot. Şi cea mai simpatică e pronunţia numelui Olaru în chip de Olarìu, tot aşa, cu accent pe ultima silabă, de parc-ar fi vorba de vreun Jodler tirolez. Holario, holario, tralalala bum!

http://adevarul.ro/international/europa/reportaj-sloviansk-de-kiev-lasati-protesteze-e-trimisa-armatam-1_53527cdd0d133766a8ed029d/index.html

*

Votul e universal, inteligenţa nu. Şi nici discernământul. Îmi place de mor o vorbă a lui Kafka (Franz): “1 cretin = 1 cretin. 2 cretini = 2 cretini. 10.000 de cretini = 1 partid politic.”

*

Nimeni nu e mai presus de greşeală. Chiar şi oamenii străluciţi se pot înşela în aprecieri, mai ales atunci când se hazardează într-un domeniu ce nu le este familiar.

Pe când aveam douăzeci şi ceva de ani şi devoram cu nesaţ câteva rubrici săptămânale sau lunare – pe ale lui Şerban Cioculescu, Geo Bogza, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Radu Cosaşu, Valentin Silvestru, Florian Potra, printre altele – am citit o cronică a lui Suchianu, la Structura cristalului, un film de Krzysztof Zanussi. În articolul cu pricina se vorbea despre personajul din film, un tânăr fizician care, zicea Suchianu, se ocupa de nişte cercetări de mare importanţă pentru ştiinţă etc. etc.

Numai că, de fapt, acolo era vorba despre un biet tânăr fizician care fusese trimis la “munca de jos”, ca simplu observator la o staţie meteorologică şi tot filmul ne arăta ce nefericit e el făcând munca aceea stupidă de rutină, de a citi tot la trei ore termometrul şi de a nota temperatura de afară în registru. Şi ştiu foarte bine despre ce era vorba acolo, fiindcă pe vremea aceea, eu tocmai aşa ceva eram, observator meteo în curs de calificare la staţia cap-de-pistă de pe aeroportul Băneasa.

*

În general, nu există teatru de calitate fără bani. Cu foarte rarele excepţii ale unor ţări civilizate unde banii ăştia au venit de la bogătaşi luminaţi, ei proveneau de la stat. Atunci când statul şi-a băgat tot ce-a putut să-şi bage în chestia asta şi a renunţat la finanţarea culturii (cazul nostru), teatrul a rămas pe mâna haimanalelor şi veleitarilor analfabeţi.

PS. N-a existat niciodată garanţia că banii daţi de stat culturii vor fi cheltuiţi cum trebuie, cu rezultatele scontate – dar este foarte sigur că “arta” comisă fără bani, sau NUMAI pentru bani, va fi doar o jegoşenie amărâtă.

*

Traducere liberă (dar exactă): Talpa Ţării = la baza lanţului trofic

*

Şi nazismul şi comunismul au fost (sau mai degrabă, sunt) nişte fenomene care au parte de cea mai largă adeziune populară. fenomene de masă. Orice dictatură este esenţialmente populistă. Aduceţi-vă aminte de Lacombe Lucien, o capodoperă. În filmul acela, Louis Malle arăta foarte clar cine şi cum ajunge torţionar (la SS, la Securitate, nu contează): ultimul dintre oameni, amărâtul pe care n-a dat nimeni doi bani în toată viaţa lui de până atunci. Mai ţineţi minte ce zicea Vişinescu? “M-au promovat fiindcă eram un băiat sărac, cel mai sărac de acolo”.

Eu chiar l-am cunoscut pe unul de genul ăsta. Era un foarte tânăr coleg de-al meu, de la agenţia de ştiri unde lucram pe atunci. Cam necitit, cam agramat, cum erau cam toţi colegii lui de generaţie din presă, la ora aceea (şi acum, de altfel). În plus, mai arăta şi ca dracu’, slab ca un ţâr, cu o mutră chinuită de parcă îl strângeau pantofii şi-l dureau măselele. Şi luat mereu la mişto de toţi tinerii lui colegi din redacţie, care nu “socializau” deloc cu el. Ce mai, succesul lui la fete era o chestie absolut ipotetică. Şi la un moment dat, băiatul ăsta a început să vină cu ştiri despre activitatea Mişcării Legionare. Cu ştiri EXCLUSIV despre activitatea Mişcării Legionare. Ce se întâmplase? se aciuiase la ei. Erau singurii care i-au deschis uşa, care l-au primit în mijlocul lor. Mai ţineţi minte? şi Secu tot aşa proceda: îşi recruta frecvent oamenii din orfelinate. Fără mamă, fără tată, al nostru eşti, Bulache.

*

Douăzecişitrei August Libertate Ne-a Adus !

Niciodată n-a fost vorba de înlăturarea privilegiilor, ci de înlocuirea privilegiaţilor: scoală de-aici ca să m-aşez io. În Orient (iar noi nu ne aflăm nici de frică în altă parte), democraţie înseamnă “să nu mă haleşti tu pe mine, ci să te halesc eu pe tine”.

*

Împărăţia lui Mucles, a muştelor pe căciulă, pumnului în gură şi a rahatului sub preş.