Posts Tagged ‘AMOUR’

OSCAR: praf în ochi cu Michelle

Tuesday, February 26th, 2013

Încă din toamnă, am scris mai mult decat favorabil despre Argo, pe care îl văzusem la Bucureşti, la Patria, cu încă doi spectatori în sală. Dar nu mi-am închipuit că un astfel de film poate lua marele Oscar, Best Picture! E inimaginabil!

Mă gândesc ce deformat se pot vedea lucrurile din spaţiul în care trăieşti. Cât de diferită poate fi percepţia. Filmul e acelaşi, dar cât de mult înseamnă contextual! Cred că un tablou de Picasso, acelaşi, are o valoare la Artmark şi cu totul alta la Sotheby! Iar Argo, aici, mi se pare un muşuroi. Nu pot să-l confund cu un munte.

Oscar înseamnă pretenţii, exigenţă maximă, ştachetă înaltă. A lua un Oscar înseamnă a fi, într-adevăr, cel mai bun!

Dacă n-aş fi văzut filme ca Beasts of the Southern Wild, o parabolă a supravieţuirii, ca şi alte filme de antologie, precum Django Unchained, un model de western spaghetti, al lui Quentin Tarantino, Zero Dark Thirty, în regia lui Kathryn Bigelow, Lincoln de Steven Spielberg, Les Misérables al faimosului Tom Hooper, încununat acum doi ani cu Best Picture pentru The King’s Speech, Life of Pi de Ang Lee, regizorul neegalatului Brokeback Mountain, da, aş fi spus că Argo e cel mai bun! Dar nu este. Comparativ cu celelalte filme din competiţie, este nu numai modest, dar şi penibil din punct de vedere al genului thriller, superficial, o glumă, un joc cu argonauţi, nemaivorbind că, din punct de vedere politic, face un mare deserviciu Americii, fiindcă e tezist, ne bagă în ochi cât de isteţi sunt americanii şi ce tâmpiţi arabii!

La fel, cand am văzut-o pe Emmanuelle Riva, ce rol a facut în Amour al lui Michael Haneke, ca şi pe micuţa Quvenzhané Wallis în filmul lui Benh Zeitlin, dar a luat premiul de interpretare feminină o actriţă modestă, Jennifer Lawrence, pentru rolul din comedioara Silver Linings Playbook de David O. Russell, mi-am zis că s-au prostit şi oscarioţii!

Am scris anterior că această actriţă cam seamănă cu Anda Onesa, dar nu are talentul ei. E de categorie minoră. Dacă acum, la debut, când are 22 de ani, ia 40 de premii, toate premiile importante din lume, ce va întâmpla mâine? Cred că se face o crimă când un debutant este superpremiat. Praf în ochi! Nu urmează decat o prăbuşire fulgerătoare, conform schemei clasice marca Hollywood Babilon. Asa am văzut-o, şchiopătând, pe supertitrata de ieri, Christin Stewart, iar despre Adele, ce să mai spun, nu se poate imagina să vezi un tanc cum se chinuie să urce câteva trepte. Şi cade. A căzut de altfel şi Jennifer, s-o fi împiedicat în imensa trenă a rochiei! Bine că s-a aflat Hugh Jackman în preajmă s-o ridice!

Vă daţi seama ce prost este Lincoln, filmul lui Spielberg, dacă marele premiu a fost acordat unui film modest, Argo, al şi mai modestului actor şi regizor Ben Affleck?!

În mare criză se află nu filmul, fiindcă filme valoroase există, se fac, ci juriile, marii juraţi ai judecăţilor drepte (juriul Oscar are 5 783 membri!)

De dragul apărării unei imagini politice, se dă premiul cel mare unui film tras de păr, care prezintă o gogoaşă, o imagine ridicolă a politicului. Juriul Oscar ne ia drept naivi, ne aruncă praf în ochi!

Singura dreptate s-a făcut cu Life of Pi, filmul lui Ang Lee, încununat cu patru premii.

Poate nu mai ştiu eu să judec, dar vi se pare logic să-l împopoţonezi pe Lincoln cu 12 nominalizari, 12! şi să nu ia decât două premii, pentru decor şi pentru interpretare masculină?! Dacă era atât de prost acest film, de ce nu a fost selectat Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012), în regia lui Timur Bekmambetov, în care al 16-lea preşedinte al Statelor Unite este văzut ca un supererou ce scapă America de vampiri?

Desigur, marele actor Daniel Day-Lewis a luat premiul pentru că a dat chip unui erou naţional, dar cel mai bun actor al competiţiei a fost Hugh Jackman, care face în Jean Valjean din musical-ul Les Misérables un rol antologic. De altfel,  momentul cel mai impresionant al galei a fost secvenţa live din acest film, când zeci de actori au susţinut o partitură muzicală. Şi, culmea, premiul pentru muzică l-a luat Mychael Danna pentru Life Of Pi!

D-ale Oscarului!

Dacă tot se dă premiul Oscar pentru film politic, de ce a fost total ignorată Kathryn Bigelow, prima femeie care a luat mai an Best Picture pentru un film despre Irak, ca acum să atace în Zero Dark Thirty cazul Bin Laden. O regizoare tenace, foarte îndrăzneaţă, care lucrează pe baza unor scenarii solide, dovadă că şi scenariul acestui film, scris de Mark Boal, a fost nominalizat. De asemenea, preferă caractere tari, cu actori pe potrivă, astfel că la Cea mai bună actriţă în rol principal toate şansele se îndreptau spre Jessica Chastain, deşi aici concurenţa a fost nemiloasă, fiindcă celelalte nominalizari au fost acordate unor interprete de excepţie, precum Quvenzhane Wallis pentru Beasts of the Southern Wild, Naomi Watts pentru The Impossible şi Emmanuelle Riva pentru Amour. Lipseşte Keira Knightley din Anna Karenina, o nominalizare făcută anterior de toată presa americană. Dar bafta a cazut, repet, pe Jennifer Lawrence pentru Silver Linings Playbook!

Serioasă a fost numai concurenţa pentru premiul de regie, care i-a revenit lui Ang Lee, ca şi pentru premiul de imagine, atribuit lui Claudio Miranda (Life of Pi). Mă mir că Skyfall a fost şi el ocolit, deşi, din punct de vedere politic, dezvoltă o idee foarte preţioasă, că azi războaiele nu se mai poartă între armate, între ţări, ci sunt războaie din umbră, în special psihologice.

Desigur, premiile Oscar, atât de râvnite, nu au cum să mulţumească pe toată lumea, dar noi ne referim la o ştachetă a valorii estetice, nu doar politice. Suntem la un festival de film, nu la unul politic. Dar dacă ne înşelăm?

Poate că subtilitatea organizatorilor se lasă întrevăzută în gestul final. Cine a anunţat Marele Premiu? Nu Jack Nicholson, aflat pe scenă şi desemnat să facă acest ultim act, ci… Michelle Obama, de la Casa Albă, intrată în legătură directă cu sala din Los Angeles, unde se desfăşura gala!

Şi Michelle parcă era Elena Ceauşescu, şcolăriţă, cand se purta cu breton! Abia i se vedeau ochii mari, negri şi erai tentat să-i dai deoparte părul de pe frunte. De ce a purtat un asemenea breton stufos? Ca să nu-i intre praful în ochi când a anunţat: Argo!

Ne îmbătăm cu apă chioară. Cu filme! De ce nu ne-ar părea stele verzi şi praful în ochi? La urma urmei, trăim într-o lume de Argonauţi!

GRID MODORCEA

New York

vezi şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=7983