Ciocu-mic.Ro

Miscarea Happening

Evoc anii ’70 de la IATC. Sunt de neuitat momentele cand profesorul Radu Penciulescu ne antrena, pe studentii de la diferite clase, sa participam la crearea unor momente de happening stradal. Tin minte ca Anca Pandrea s-a urcat la un moment dat pe umerii lui Toca (Alexandru Tocilescu) si asa, cu pulpele ei frumoase (avea o rochie mini, neagra), au intrat intr-un magazin din apropiere (eram in Piata Kogalniceanu). Si noi, ceilalti, dupa ei, cu Penciulescu in frunte, care ne tot spunea sa nu radem, sa fim seriosi. Vanzatorii din magazin au ramas masca. Personajul Pandrea-Tocilescu a cerut ceva, o conserva. Pe care vanzatorul i-a dat-o imediat, iar personajul ne-a dat-o noua, celor grupati in spatele sau. Am transmis conserva din mana in mana. S-a iscat intre noi un dialog spontan, desigur, filozofic, despre rolul conservei in conservarea limbajului metafizic. Care e mai de efect? Conserva de linte sau de mazare?

Si multe alte traznai asemanatoare faceam cu Radu Penciulescu, un ghidus si jumatate. De la el am auzit si am invatat pentru prima oara ce e un happenng si cum s-a nascut acest gen de spectacol in anii ’60 in America.

Si iata ca, deunazi, la The Pace Gallery, de pe 25 St., Chelsea, New York, am participat la vernisajul unei formidabile expozitii, numita Happenings: New York, 1958-1963, prima expozitie document despre originile si istoria artei de tranzitie, un adevarat pivot, Miscarea Happening, cum s-a manifestat ea intre anii 1958 si 1963, dupa care initiatorii ei au abandonat-o sau au trecut dincolo de ea, asimilandu-i rezultatele in alte directii sau experiente.

Spectacolele experimentale au inceput in Provincetown, considerat orasul “gays and lesbians”, si au cuprins apoi tot New York City, manifestandu-se intr-un numar foarte mare de spatii si galerii, schimband pentru totdeauna definitia artei si posbilitatile ei de a fi. Sunt prezentate peste 30 de Happenings. Expozitia este insotita de o documentatie vasta, de fotgrafii, carti, tablouri, texte, ziare, dar mai ales filme. Miscarea i-a avut ca initiatori principali pe Jim Dine, Simone Forti, Red Grooms, Allan Kaprow, Claes Oldenburg, Lucas Samaras, Carolee Schneemann si Robert Whitman. Expozitia prezinta peste 300 de fotografii inedite, realizate de 5 fotografi, martori ai spectacolelor care au avut loc in acea perioada, dar si filme unicat, despre o arta efemera, cum este happening-ul, poate cea mai efemera arta, care se naste prin improvzatii spontane, in functie de mediul in care are loc o intamplare. Chiar acest lucru insemana happening, intamplare, incident, accident, o patanie pe care un grup de actanti o provoaca spontan.

Am vazut filmele din expozitie. Sunt inregistrari ale unor Happenings-uri, care arata ca niste spectacole de commedia dell’arte, bufonerii, elemente de circ, pantomima pura, fara nici un text, decat sunete, de la batai, care emit zgomote. Orice show include o prezentare esentiala a evenimentului, titlu, autor, distributie, story, apoi schite de decor, scenarii, communicate de presa, anunturi si postere, tot ce presupune un eveniment artistic.

Expozitia prezinta primul spectacol creat de Red Grooms in Provincetown, in 1958. El s-a numit A Play Called Fire. Urmeaza o instalatie fara titlu, din 1959, creatia lui Robert Rauschenberg si Jasper Johns, o pictura pe muselna, care a facut parte din spectacolul 18 Happenings in 6 Parts, conceput de Allan Kaprow, parintele genului (a creat peste 200 de Happenings), care schimba pentru totdeauna cursul istorie artei, prin mutarea spectacolului de pe scena in sala, incluzand publicul, sunetul, mirosul, poezia, muzica si luminile. Tot ce vedem azi in teatrul minimalist, unde spectatorii sunt pe scandura cu actorii, s-a nascut in Movement Happening.

Expozitia prezinta apoi manifestarile miscarii la Reuben Gallery din New York, cu spectacolul Jim Dine’s Car Crash, din anii 1959-60. Sunt numeroase fotografii ale acestui spectacol, dar si cateva tablouri iconice ale lui Jim Dine, un excelent artist plastic, axat pe semne, pe simboluri.

Interesanta este si Claes Oldenburg’s muslin sculpture “Freighter and Sailboat”, din 1962, de la Guggenheim Museum, o formidabila demonstatie de nonconformism, fiindca artista expune un cargou si o barca cu panze precum in vorba romaneasca “ghivolita pe franghie”. Intr-adevar, pe o franghie, prinse cu carlige, se afla un fel de perne mari, vopsite, avand formele din titlul lucrarii, cargou si barca cu panze. Cu totul remarcabila este si lucrarea Carolee Schneemann’s Quarry Transposed prezentata la Judson Dance Theater, in ianuarie 1963. Carolee este cea care face, prin Glass Environment for Sound and Motion, trecerea spre o alta varsta a teatrului american, de un mare efect european, spre “Living Theater”.

Pentru prima oara expozitia prezinta Inside Out de Robert Whitman, o instalatie cu cinci filme, incepute in 1963, pe pelicula alb/negru de 16 mm, prezentand o conversatie in jurul unei mese rotunde intre Simone Forti, John Vaccaro, Suzanne De Maria si Larry Rutter. Si e suficient sa va spun cine a fost John Vaccaro: colaboratorul cel mai apropiat al lui Jack Smith. Filmele sunt proiectate simultan cu cinci proiectoare intr-o incapere din mijlocul galeriei, patru pe peretii incaperii, iar al cincilea pe tavan, prin tehnica numita “ochi de pasare”.

In anul 2009, Whitman a revizuit acest vechi proiect nerealizat, adaugand trei bucle de sunet cu interviuri derivate din discutia lui Vaccaro si Rutter. Efectul este tot de happening intrucat cele patru sunete sunt pe o bucla continua, fara sa existe un sincronism intre imagine si sunet, imaginile sar aleatoriu de pe un ecran pe altul. Daca pe un perete vezi un detaliu de scrumiera, sa spunem, sau de buze, in altul vezi planul general al celor patru interlocutori. Pe tavan e mereu masa rasturnata a colocviului (poate de aici si titlul Inside Out / Pe dos). Spectatorul e cel care uneste cele cinci imagini simultane si creeaza o poveste coerenta, sincretica, sau isi mentine starea de alternativitate.

Grid Modorcea

New York