Irina Kavali. CRIZE DE POLEI – 5 IAN. 1998, 5 APR. 2023

În  ianuarie ‘98 locuiam la Montreal într-un apartament cu chirie în care, din fericire, aveam gaze la bucătărie. Copacii falnici de pe strada Ouimet erau încătuşaţi în ghiaţă şi crengi uriaşe, sugrumate şi îngreunate, cedau sub greutate şi se prăvăleau pe trotuare, peste peluze şi uneori peste maşini. Când a căzut curentul, reflexele de pe vremea lui Ceaşcă au reînviat instantaneu. Înainte de somn ne înfăşuram în straturi, ca ceapa. Peste maiou puneam tricou cu mâneci lungi, peste el pijamalele, peste pijamale treningul cu glugă şi fermoarul ridicat până sub bărbie. Şosete de bumbac sub cele de lână şi fes tras pe frunte sub glugă, ca să ţină sinusurile la cald. Pături peste plapumi, iar  noi dedesupt, ca umplutura în sarma.

În dimineaţa de ianuarie canadiană, profitam de ochiurile aprinse, ne încălzeam la aragaz, ascultam ştirile la tranzistor bând un ceai fierbinte, şi ne spălam în baia rece, cu apă din abundenţă, care clocotea în oale mari pe flacără. Ce desfătare să verşi pe tine o căldare plină cu apă încropită !

Ajungeam la birou mai devreme, veseli, pentru că acolo era cald iar noi curăţei, mirosind frumos. Luam micul dejun cu colegii  montrealezi, văicăritori pentru că în marea lor majoritate nu aveau nici ei curent electric şi se minunau de tonusul nostru bun. Suntem antrenaţi, le spuneam. La noi în Bucureşti a durat frigul câţiva ani buni. A, da, ziceau ei neîncrezători. Cum aţi rezistat ? La fel ca aici, cu mici diferenţe, le spuneam. (Şi ce diferenţe ! Habar n-aveţi voi, răsfăţaţilor.)

Voiau să afle şi le povestem :

Când suna ceasul în apartamentul nostru din capitala României socialiste - istoriseam -  ne trezeam cu obrajii roşii, ca nişte tineri pocnind de sănătate. Până deschideam gura. Vorbeam răguşiţi, cu voci de buldogi supăraţi, cu nasul fonf de muci şi gâtul hârâit de mizerii. Ne dezmorţeam în baie ieşind din cele patru straturi de bulendre. Peste noapte, un mic reşou de voaiaj lăsat în priză,  încălzea o oală  pântecoasă plină de apă. Încălzea cât de cât şi baia, dar mai degrabă  bolul de porţelan, căci reşoul era strecurat în spaţiul îngust dintre WC şi perete. Măcar nu ne electrocutam derièrul la primul pipi al zilei pe capacul de lemn frigorifiat. Din apa fierbinte încropeam câte o găleată fiecare. Puneam un prosop împăturit pe fundul căzii îngheţate şi ne spălam  voios, fericiţi că putem săpuni unde trebuie.

La birou trăiam în frig, între jelanii şi glume hazoaze, făcând haz de necaz şi multe ceaiuri la fierbător. Puneam câte un fier de călcat la picioare, ascuns privirilor controlante, doar-doar ne-ar mai încălzi tălpile. De frig ne trecea des, dar ne ţineam cât puteam, evitând locurile de ezanţă, pentru că erau murdare. Geamurile înguste din cele două despărţituri strâmte erau parţial sparte, iar vântul bătea direct peste goliciunile suspendate în aer. O colegă foarte preţioasă şi antiseptică, din cele care şterg tacâmurile în restaurante înainte de a mânca (colegii mei canadieni măreau ochii a nedumerire)  s-a ţinut o zi întreagă, dar înainte de plecare nu a mai rezistat. Speriată că se va scăpa în vreun autobuz aglomerat, a tras un sprint  resemnat spre toalete. A revenit du petit coin, râzând şi plângând, pentru că, după atâta strângere din buci, când şi-a dat drumul - din aer, asa cum se proceda pe atunci - jetul cu presiune a ieşit oblic şi a udat-o pe picioare şi pe pantaloni.

Râd canadienii deşi sunt nedumeriţi.

- Nu înţeleg, a spus cineva. Aveaţi electricitate. Funcţiona, nu ?

- Păi da !

- Şi atunci ? De ce stăteaţi în frig ?

- Vrerea politică.

Nu intram în detalii, nu ar fi priceput.

5 aprilie 2023. Provincia Quebec şi mai ales Montrealul sunt lovite de verglas. A plouat cu polei trei ore. Copacii sunt îmbrăcaţi în sticlă. De toate crengile, cablurile  sau barele orizontale atârnă sute de ţurţuri mici, egali, ca dinţii pieptenului. În casă e cald, trec aspiratorul, supa fierbe la foc mic pe plita electrică. Totul pare normal, dar spre amiază becurile încep să pâlpâie. Prevăzătoare pun în cuptoraş o pizza Ristorante pentru Petre. Pe la trei, pata-bum-bum-para-bum ! Cade curentul. Pizza e gata, dar supa nu prea. La şase mă bag sub plapumă, sperând că lumina va reveni, aşa cum s-a mai întâmplat de câte ori am avut câte o pană. Nu avem încă idee de amploarea fenomenului.

Petre a făcut un foc mititel în şemineul de jos. Pentru că ventilatorul care împinge căldura spre fantele din parchetul etajului nu funcţionează fără curent, Pietruşca evită pălălaia. E totuşi destul ca să fiarbă un ibric şi bem un ceai fierbinte, Cănile ne încălzesc palmele. Tot soţul meu, priceput la toate, deşurubează de pe deck o lampă solară cu trei faze care luminează a giorno. Şi tot  el aduce un încărcător din cele care bustează bateriile decedate ale maşinilor şi branşează prin el celularul la lap ca să vadă un film.

Vorbim cu prietenii la telefoane, schimbăm ouaţapuri, poze cu crengi uriaşe sfâşiate. Internetul a căzut, telefoanele se descarcă, frigul e umed, deranjant. La unu noaptea declarăm forfet, ieşim din păturile în care ne-am culcuşit pe canapele. Punem straturile de noapte pe noi, aşa cum ne-a învăţat experienţa bucureşteană şi cea de aici din ‘98. Păturile peste plăpumi, şosetele, căciulile, tragem de mâneci ca să ne acopere palmele şi încercăm să adormim în cazemate, înţepeniţi sub greutatea cuverturilor.

Joi dimineaţa şirile sunt proaste. Peste un milion o sută de mii de locuinţe fără energie electrică în Quebec. O sută de mii alături, în Ontario, care a fost mai puţin lovit de polei. Cartiere întregi sunt lipsite de energie. Seara fusese întuneric pe străzi ca în satele ne-electrificate. Lucrătorii de la HydroQuebec sunt la lucru, ajutoarele vor sosi de peste tot, dar e evident  că nu sunt destui. Mâna de lucru e insuficientă. E aşa şi fără crize de orice fel. Lipsa angajaţilor în toate sectoarele e un mister pentru mine, acum că pandemia s-a răsuflat. Unde sunt cei erau înainte la posturi ? Muncesc totuşi undeva, nu ?

Vestea bună e că avem lanterne şi lumânări destule în casă. Avem şi noi ceva. Pot face o fondue chinoise la lumânare. Nu am, dar pot.

În ianuarie ‘98 stâlpii de înaltă tensiune s-au frânt sub presiunea şi greutatea apei îngheţate. Turtiţi la pământ, dădeau impresia unor schelete de tablă contorsionate de măinile unui uriaş. A fost un dezastru care a întârziat revenirea la normal. Cartiere sau numai străzi izolate, au rămas săptâmâni întregi fără curent. În unele sate sau comune nu a fost lumină nici în februarie, iar în câteva, de abia la finele lui martie.  Scurta perioadă de căldură care a generat criza de polei din ianuarie  s-a dus repede şi iarna şi-a revendicat drepturile.  Frigul a gonit mii de oameni din casele îngheţate în adăposturi organizate de guvern. Paturi pliante, pături, mâncare, duşuri, produse de toaletă au fost puse la dispoziţia refugiaţilor. Populaţia a dat dovadă de o solidaritate exemplară. Oameni care aveau energie electrică se duceau în centrele de ajutor şi invitau bătrâni sau tineri părinţi cu copii mici, complet necunoscuţi,  să se adăpostească la ei.

Guvernul de atunci a fost tras de toate mânecile. Se sugera, se cerea, se pretindea un proiect de îngropare a cablurilor electrice ca să se evite pe viitor rupturi, căderi periculoase peste curţi sau case, întreruperi de curent. Politicienii au dat din colţ în colţ. Cred că au găsit chiar încăperi cu cinşpe colţuri în care au dat dintr-unul într-altul încercând să înece peştele. Costurile erau prima scuză. Îngroparea cablurilor nu e o soluţie perfectă, spuneau unii. Teoria e reluată şi azi de un ministru-mistreţ, care evită detaliile cu voce gravă, imitând competenţa pentru cei de la galerie. Noi am plătitără bilete mai scumpe, nu îl credem.

Îmi aduc aminte de tuburile de ciment cu înălţimea unui stat de om de pe centrul căii Moşilor, când se lărgise vechea stradă. Se construia noua arteră, cu bloace şi magazine la parter. Prin tuburi, în care se circula leger, treceau toate cablurile, conductele, firele telefonice. Orice pană se putea localiza uşor. Era în anii 80 sub Ceaşcă. Inginerii noştri aveau tradiţia unor Saligny, erau  deştepţi, înformaţi în ciuda greutăţilor. Din păcate, mai există o tradiţie care se perpetuează şi care repetă papagaliceşte : ca la noi la nimeni ! Nu-i adevărat ! Există şi în România genii. În toate domeniile. Politicul - la noi,  la voi,  aiurea  - Oh !

Au trecut douăzeci şi cinci de ani. În Quebec s-a clădit enorm. Cartiere întregi au ieşit din pământ, bloace de condouri, orăşele chiar. Stâlpii de lemn de la faţade, cum erau pe la noi în sate, cu un bulb electric sub o pălărie de tablă,  au fost înlocuiţi cu lampadare stradale, unele foarte frumoase. Cablurile ? Tot pe sus. Zic politicienii că între 10 şi 15 % din cabluri sunt îngropate. Măcar în noile construcţii ? întreabă ziariştii. Parţial, că nu e posibil peste tot, că nu e bine, că o pană ar fi mai greu de localizat dacă e îngropată, zice ministrul-mistreţ cu emfază.

Adică, în era informaticii, o îngropi şi îi pui cruce.

6 aprilie 2023, ora 9 dimineaţa.

Minus un grad outside. 13 grade Celsius în dormitor. Obrajii nu sunt roşii, că nu mai avem treizeci de ani,  dar vocea e de buldog supărat. De doi buldogi. Mai curge apă caldă, ne spălăm ochii şi dinţii, ceva pe ici, pe colo, dar nu intrăm în cadă. Schimbăm straturile de noapte cu altele de zi şi după două ore telefonice ne suim în maşină. Cel puţin acolo suflă cald şi la picioare. Adina ne-a sugerat să cumpărăm un reşou cu butelii mici şi ne trimite poze cu al ei.

O pornim peste podul Mercier spre insula Montrealului. Soarele a mijit de sub norii denşi, apa fluviului e acoperită de ceaţă. Se circulă bine şi ajungem repede în Saint-Laurent, în fostul nostru cartier. Magazinul închis, parcarea cât două terenuri de football, pustie. O pornim spre altele, dar toate sunt închise. Băncile la fel. Lume puţină pe trotuare. Aglomeraţia s-a mutat pe macadam. Pătrundem în ambuteiaje. Străzi baricadate de conuri oranj, maşini de poliţie cu sonorul la maxim, agenţi de circulaţie în răscrucile cu semafoare nefuncţionale. Mulţi copaci răniţi, crengi peste tot, zgomote de fierăstraie pe benzină, de tocătoare de crengi care funcţionează din plin. Un iz  pre-catastrofal îmi crispează inima. În aer pluteşte un avertisment. Cum ar fi dacă ne-am întoarce la epoca dinaintea electricităţii ? Nu mai vorbesc de nebunia care ne-ar apuca fără internet şi celulare.

Petre vrea o cafea. McDonald închis, cafenele închise, restaurante cu lacăt pe uşă. Unde e deschis se plăteşte doar cash. Oameni îngheţaţi, flămânzi, cu cărţi de credit inutile între degete. N-au bani de hârtie, nu mai sunt obişnuiţi. Alţii le dau sfaturi enervante, din categoria “cum trebuie să fii precaut”.

Revenim în Chateauguay, “La noi la ţară”, cum ne ironizează cineva drag. Ciur-priză ! Tim Hortons e deschis, luminat, încălzit, cu oameni la coadă. Se plăteşte cu cartea de credit dacă vrei. Sâc-sâc ! Tinerii cu lap-toape la încărcat, cafea aburită, timbiţuri şi gogoşi glasate cu ciocolată, supe fierbinţi şi wrapuri. Un sortiment de junk food la care nu mai ridică nimeni nasul, dimpotrivă. Nu rezistăm. O cafea Petre, o supă de pui eu, o oră de calm pe banchetă, în căldură şi atmosferă veselă.

Afară a ieşit soarele, a topit gheţurile de pe ramuri şi de pe cabluri. Sunt 8 grade plus. În casă e tot frig. Facem o supă pe grătarul exterior, seara o petrecem cu ochii la focul din şemineu. Altă noapte cu patru straturi de haine şi 12 grade în dormitor.

Vineri la ora cinsprezece, Hydro Quebecul ne rebranşează. E cald în casă, e soare, e luminos, am revenit la normal. Scot două straturi de pulovere şi o iau de coadă, acolo de unde o lăsasem. Coada aspiratorului.

Veveriţele alergă pe cablurile dintre curţi, cele care trec de la un pilon de lemn la altul, pe toată lungimea dintre case, în toate cartierele. Multe cabluri groase, uşor arcuite la mijloc, negre şi argintii, de la care pleacă  fire perpendiculare spre fiecare casă în parte. Toate pe sus.

Dacă următoarea criză de polei va veni peste alţi  douăzeci şi cinci de ani, nu vom mai fi pe aici. Dar dacă va veni mai devreme ?  Şi nu în aprilie, cum avurăm norocul acum ?

Mă uit după o sapă. Să-mi îngrop cablul, să nu-l îngrop ?

*
Counter instalat la 10.04.2023

hit counter

Tags: ,

Comments are closed.