A fost odată

PUȘI DINULESCU

.

Poveste românească

.

I-o iarnă grea și-afară

Bate groaznic vântul.

E frig. E frig și la motel,

Căci focul singur nu mai face față.

Coboară fata scările de lemn.

Apoi magnatul. Se pare că se ceartă.

Și vine chelnerița, ca să ia comanda.

O fată tânără, frumoasă ca o micșunea.

- Cred că suntem singurii clienți!

Îi spune magnatul chelneriței.

- Da, răspunde ea și ia comanda.

Și pleacă. Și avea un cur superb.

- Eu am să plec, spune deodată fata

Magnatului. – Unde? întreabă el.

- Da, răspunde tot pe gânduri fata.

- Cred că s-a troienit de tot mașina.

Și vine chelnerița, cu ceaiurile aburinde.

- Nu aveți on om pe-aicea?

- Ce om? întreabă ea.

– Să-mi dea

Zăpada, căci mi s-a troienit mașina!

- Acuma taie lemne, răspunde ea.

Este un om. Și chiar e tatăl meu.

- Aș vrea s-o-nlocuiești pe fata asta!

Sunt miliardar, dar ea s-a plictisit de mine!

Cum stai cu banii? –Prost, răspunse dânsa.

- Și ai pe cineva? – Da. Un șofer.

- Și el cum stă cu banii? – Prost.

Mai prost ca mine. Are și nevastă și copil.

- Cu sexul însă șade bine, nu-i așa?

- Așa-i! răspunse fata și se-nroși.

- Aș prefera șoferul! zise fata de la masă.

- Aș prefera pe domnul! spuse chelnerița.

Și-atunci, deodată, ușa de perete se dădu

Și-odată cu viscolul de-afară, intră șoferul.

Avea o față de criminal sadea,

Dar ochi frumoși, albaștri, ca de peruzea.

- Ăsta-i șoferul cu pricina! zise chelnerița.

- Frumos băiat… admise fata de la masă.

- Costică, vino-ncoace! Îl strigă chelnerița.

Și prea cuminte, șoferul, c-un pas de-actor

American, cu mușchi fesieri destul de bine

Pronunțați, se-apropie cu mersul legănat.

I se comunică și lui proiectul celor trei.

Și-atunci privi parșiv pe tipa de la masă.

O luă pe fată la dânsul în camion,

Iar chelnerița și cu miliardarul suiră

Scările cu pasul regulat, însă bucătăreasa,

Care-l iubea și dânsa, pasămite, pe șofer

Pândea, cu ochii-nlăcrimați, pe geam.

Iar patronul, care sta la bar, era bătrân,

Cu părul alb și-oleacă șchiop, dar hâtru

Și totu-nțelegea și-și luă din nou jurnalul

Și citi un reportaj despre Orientul Mijlociu

Și luptele de-acolo dintre sunniți și ăilalți,

Rivalii lor întru Allah, apoi jurnalul îi căzu

Din mâini și adormi visând ceva

Destul de straniu, o luptă cu un șarpe

Sau așa ceva și dezbrăcată, goală pușcă,

Domnișoara chelneriță stătea în sexul

Omului de-afaceri înfiptă și se zbenguia,

În timp ce la televizor despre calvarul

Unui om politic arestat cotcodăcea o

Analistă, iar președintele-n palatul lui

Deschise geamul și privi ninsoarea,

Gândind la soarta patriei și pericolele

De la tot pasul, care-o pândesc, săraca,

Pe dânsa, dar și pe el, acuma la sfârșitul

De mandat, când iarna-și intră-n drepturi,

Această iarn-a vrajbei noastre, cu zorii

Purpurii, ce vor să vină poate odată,

Când președintele va fi și el, ca alții,

Doar hrană pentru viermii din morminte.

.

Această baladă a lui Puși, pe care mi-a trimis-o acum câțiva ani ca s-o postez în prezentul Cioc-mic.ro, face parte dintre multele corespondențe de care am uitat, pe care din neglijență le-am rătăcit, sau printre E-mail-urile mele primite cu întârzieri ciudate și descoperite din pură întâmplare.

Îmi pare rău că o dau publicității abia acum și îl rog pe Puși, unde s-o afla el acum, să mă ierte.

Dan Predescu

Counter instalat la 2 septembrie 2022



website counter

Tags:

Comments are closed.