Daniel Suceava: HOMO SUM
Scurtă fabulă din viitorul nu prea îndepărtat
Într-un viitor nu prea îndepărtat, când se zice că s-ar fi reintrodus învăţarea limbei latine în şcoalele rumâneşti, D-l profesor Babuinus Peticeicus, la clasa a 7-a gimnazială, dă spre traducere elevilor săi, cu crida pe tabla neagră (şi astea s-au reintrodus) următorul text:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Oricine din generaţiile mai vechi ştie de unde vine acest adagiu. De la Terentius, Heautontimorumenos, 1, 25.
Roberto, unul din fruntaşii clasei, meditând cu falca în mâna stângă şi contemplând infinitul din fereastră, scoate dintre dinţi străvechiul pix cu pastă (că şi ăsta s-a reintrodus în viitorul nu prea îndepărtat) şi, expunând puţinel vârful limbei, caligrafiază cu aplicaţiune:
Sunt homo! nihiliştii umanişti m-au alienat, puţo!
Vă închipuiţi cum au echivalat ceilalţi şcolari: mijlocaşii, codaşii (carii au mai apucatără, vezi bine).
Intuind grozăvia, D-l Babuinus aşteaptă nerăbdător o vreme. Când vede chipurile radioase ale ucenicilor latinişti îndreptându-se, semn că au isprăvit lucrarea, porunceşte: «Veţi adăuga acum şi versiunea, adicătelea traducerea D-voastre din română, îndărăpt în latină. Executarea!».
Fruntaşul Robertino, plin de avânt cărturăresc, trage o linie supt traducere şi aplică versiunea:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Aci, atât codaşi cât şi mijlocaşi, s-au zorit a se executa identic:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Mântuirea celor năpăstuiţi, tabla neagră pe care se mai desluşesc formulele şi ecuaţiile! După care, cu toţii au adăugat dedesupt străvechea invocaţie şcolărească: «Du-te teză sănătoasă, să-mi aduci notă frumoasă!».
Ce să mai zicem… In sententia permaneto! (Cicero, pe undeva).
Morala:
Aceşti şcoleri ai viitorului nu prea îndepărtat vor deveni şi ei, mulţi dintre dânşii, în tot cazul şi Roberto, parlamentari în Parlamentul României Viitoare, infinit superiori (măcar la limba latină strămoşească) celor care populează acum Casa Poporului şi a Împuşcaţilor.
Scurtă fabulă din viitorul nu prea îndepărtat
Într-un viitor nu prea îndepărtat, când se zice că s-ar fi reintrodus învăţarea limbei latine în şcoalele rumâneşti, D-l profesor Babuinus Peticeicus, la clasa a 7-a gimnazială, dă spre traducere elevilor săi, cu crida pe tabla neagră (şi astea s-au reintrodus) următorul text:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Oricine din generaţiile mai vechi ştie de unde vine acest adagiu. De la Terentius, Heautontimorumenos, 1, 25.
Roberto, unul din fruntaşii clasei, meditând cu falca în mâna stângă şi contemplând infinitul din fereastră, scoate dintre dinţi străvechiul pix cu pastă (că şi ăsta s-a reintrodus în viitorul nu prea îndepărtat) şi, expunând puţinel vârful limbei, caligrafiază cu aplicaţiune:
Sunt homo! nihiliştii umanişti m-au alienat, puţo!
Vă închipuiţi cum au echivalat ceilalţi şcolari: mijlocaşii, codaşii (carii au mai apucatără, vezi bine).
Intuind grozăvia, D-l Babuinus aşteaptă nerăbdător o vreme. Când vede chipurile radioase ale ucenicilor latinişti îndreptându-se, semn că au isprăvit lucrarea, porunceşte: «Veţi adăuga acum şi versiunea, adicătelea traducerea D-voastre din română, îndărăpt în latină. Executarea!».
Fruntaşul Robertino, plin de avânt cărturăresc, trage o linie supt traducere şi aplică versiunea:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Aci, atât codaşi cât şi mijlocaşi, s-au zorit a se executa identic:
Homo sum; nihil humani a me alienum puto.
Mântuirea celor năpăstuiţi, tabla neagră pe care se mai desluşesc formulele şi ecuaţiile! După care, cu toţii au adăugat dedesupt străvechea invocaţie şcolărească: «Du-te teză sănătoasă, să-mi aduci notă frumoasă!».
Ce să mai zicem… In sententia permaneto! (Cicero, pe undeva).
Morala:
Aceşti şcoleri ai viitorului nu prea îndepărtat vor deveni şi ei, mulţi dintre dânşii, în tot cazul şi Roberto, parlamentari în Parlamentul României Viitoare, infinit superiori (măcar la limba latină strămoşească) celor care populează acum Casa Poporului şi a Împuşcaţilor.
Tags: limba latina