MRP
În 1969, terminasem armata de vreun an jumate, mă holbam toată ziua-bunăziua la norii de pe cer (eram «observator meteo» la staţia cap-de-pistă a aeroportului Băneasa), scriam versuri – şi citeam cu aviditate proaspăt botezata Românie literară, fosta Gazetă literară.
Aveai ce citi în ea, multe nume mari, dintre care primele ce-mi vin acum în minte sunt ale inegalabililor Şerban Cioculescu şi D. I. Suchianu.
Şi al lui Miron Radu Paraschivescu, faimosul MRP, care, în rubricile lui de Poşta redacţiei ţinute pe durata a vreo două-trei decenii în mai multe reviste, îi debutase pe câţiva care se dovediseră după aceea a fi fost printre cei mai mari – pe Marin Preda, de exemplu.
MRP se bucura, deci, de reputaţia de a avea mână bună în materie de începători. Aşa că i-am trimis un plic cu câteva dintre poeziile mele, desigur, cu nădejdea secretă că îmi va publica vreuna.
Din nefericire, scrisoarea mea începea cu “Stimate domnule M.R.P.” – că aşa auzisem eu că-i zic toţi. Chiar nu mi-a trecut prin cap că asta putea să-l irite.
Eram obraznic cu absolută nevinovăţie – “tinereţea are privilegiul prostiei”, parcă aşa se spune, nu?
Iar răspunsul lui mi s-a părut chiar nervos :
Aşa că, fără să mă gândesc la invitaţia care urma, totuşi, înţepăturii din prima frază, n-am mai îndrăznit să-l deranjez.
De-abia după un an am înţeles ce voia să spună în răvaşul acela. Când am aflat că a murit, şi anume, de cancer pulmonar.
Iar ce mi se pare, acum, senzaţional este că unul ca el îşi dădea osteneala să-i răspundă (prin poştă!) unui ilustru necunoscut de-alde mine.
Nu prea mai ştiu, la ora asta, vreo personalitate comparabilă, în stare de asemenea gest.
Tags: Miron Radu Paraschivescu