Ciocu-mic.Ro

Presupun că toată lumea e la curent cu micul scandal al lui Sântu Gogu cel abstracţionist/ cubist/ expresionist/ suprarealist/ satanicist de pe calcanul unei clădiri ponosite din buricul târgului Capitalei noastre dragi (şi, în general, cam jegoase).

La cererea insistentă, cică, a unui grup de tovarăşi din organizaţia de bază parohială, grafitti-ul uşchit a fost acoperit cu var – şi astfel, se alese şi bloculeţul în chestie cu un calcan proaspăt zugrăvit, ceea ce nu mai cunoscuse el cam de prin 1925 sau 1930.

Cu cele două poze de mai jos, eu vreau să arăt că nu e aceasta singura soluţie. Iată, pe Calea Griviţei, cam pe lângă spitalul Davila, pe un calcan asemănător, nişte golani de (probabil) studenţi s-au apucat să scrie, acum vreo câţiva ani, aceste două vorbe cu iz de axiologie profundă, ba chiar de-a dreptul viscerală, ca să spunem adevărul întreg şi pân’ la capăt.

Ce putem înţelege de aici ? decât că ele exprimă un sentiment la fel de sincer în existenţialismul său sui generis şi o cutremurare în faţa adevărului revelat la fel de intens-trepidantă ca a Ecleziastului când zicea el de deşertăciunea deşertăciunilor şi de vânare de vânt, citându-i pe mult mai celebrii Joan Baez şi Bob Dylan.

După cum puteţi constata, tovarăşii enoriaşi de pe Calea Griviţei au evitat cu tact polemica mistic-filosofică – şi anume, nu combătând, nu contrazicând Weltanschauung-ul celui sau celor care au scris teribilul “caca maca”, veritabilă transpunere contemporană a lui “Mene Tekel Upharsin”–ci colaborând! colaborând şi completându-l, după cum puteţi vedea în imaginea de mai jos !

Iată ce numesc eu “pace pe Pământ şi între colocatari bună învoire”! Şi economie de var, desigur.

14.05.2015, h 14:40

Am întâlnit pomperi necăjiţi

De ce ? Fiindcă nu puteau trece prin Piaţa Iosif Sava

(lângă Sala Palatului)

Unde se afla un OT ‘oţ pus de-a curmezişul precum vaca-n drum

Numa aşa de-al dracului

TU TE-NTREABĂ ŞI SOCOATE

N-ai decât să te întrebi până ţi s-o înfierbânta întrebătorul şi ţi-o scoate fum socotitorul, măi dragă poPulime - literar-cultural-artistică, în cazul de faţă.

Că chestia timbrului literar (sau cultural, mai nou) e cam tot în halul în care am lăsat-o eu în 1998, când am publicat ancheta de mai jos:

După cum veţi constata citind cele două pagini reproduse mai sus, pe atunci, problema era că legii gândite (vorba vine) la repezeală i se rupea-n paişpe de propria-i aplicabilitate, lăsând sarcina plăţii ACELUIAŞI timbru literar cu care ne batem gura în prezent pe seama vânzătorului de la tarabă şi tonetă, adică, de multe ori, a unui simplu ambulant. Care, pe atunci, în foarte numeroase cazuri, dispărea şi cu marfa ce-i fusese încredinţată spre vânzare, nu numai cu banii, chipurile, destinaţi Uniunii Scriitorilor.

Acea lege 35/1994 era una făcută-n duşmănie şi aplicată în bătaie de joc de către nişte autorităţi care se omorau să pună taxe vamale pe cărţi, în vreme ce maşinile tout-terrain rămâneau nevămuite atunci când erau aduse de unele fundaţii.

Problema, atunci ca şi astăzi, nu consta - doar - în existenţa aceastei contribuţii obligatorii destinate creatorilor (şi administrate, ca în vremurile de anţărţ, de reprezentanţii lor), ci şi în desemnarea plătitorului ei.

Despre un procentaj oarecare reţinut chiar de către organele fiscale din profitul librăriilor şi redistribuit către beneficiarii legali a pomenit cineva? Dar despre un alt asemenea procentaj reţinut de Ministerul Culturii din fondurile de achiziţii ale bibliotecilor subordonate şi redistribuit beneficiarilor legali, adică TUTUROR uniunilor de creatori din domeniul de activitate cu pricina?

Oare când o să ne intre în cap că o problemă nu se rezolvă doar dând o lege? că e nevoie s-o şi aplicăm - şi anume, ca nişte oameni raţionali şi de bună credinţă, nu ca nişte roboţi corciţi cu hoţi de buzunare?

www.easy-hit-counter.com

De exemplu, pe Cristi Ciupercă de la România liberă (vezi rândul subliniat cu galben în captura de ecran de mai jos) :

Aşadar, dragă Cristi, e bine să reţii că nu se spune “criminalii lui Ion sau Gheorghe”, ci “asasinii lui Ion sau Gheorghe” sau “ucigaşii lui Ion sau Gheorghe”.

…E-n regulă, nu-i nevoie să-mi mulţumeşti. Am făcut-o din mizericordie… o să-ţi explic altădată ce-i aia…