Ciocu-mic.Ro

”Corectare și asistență în elaborarea textului literar/științific”, ăsta e numele unui site care-și oferă serviciile, contra cost, prin intermediul Facebook-ului.

Dacă n-ar fi proștii, deștepții ar muri de foame, zicea odată un clasic al literaturii române. Așa că ‘teligentu’ de la Iași, că de acolo provine susamintita facere de bine, se adresează cu ispititoarea sa ofertă tuturor fraierilor FB-iști, fără discriminare. Ceea ce, după umila mea părere, indică o greșită strategie de marketing.

Nu popeurului simplu de pe FB trebuie să-i vorbească mesajul de la Iași, ci păturii sale superior-docte, care publică în marile ziare și în revistele cu ștaif.

*

Bulevardul Magheru şi în general, centrul elegant al capitalei constituie ceea ce s-a numit Zona Zero, în care administraţia comunistă (ICRAL etc) nu permitea accesul decât, preponderent, al oamenilor de încredere, miliţieni, securişti, activişti de partid, ginitori, turnători etc. Prin efectul celebrei legi 112, în anii 90, aceştia şi-au cumpărat apartamentele luxoase, pe care le ocupaseră până atunci în calitate de chiriaşi ai ICRAL, la nişte preţuri ridicol de mici. Apoi, fiind deja pensionari (cu pensiile acelea nesimţite despre care tot vorbesc degeaba ziarele), s-au retras la ei acasă, în satele amărâte din fundul ţării de unde veniseră în urmă cu câteva decenii. Iar apartamentele lor moştenite de la ICRAL le-au închiriat. Astăzi, tot acest centru al Bucureştiului este un mare hotel (cămin de nefamilişti, de corporatişti, cămin studenţesc, bordel etc). Asta explică halul său de degradare actual.

https://www.economica.net/bulevardul-din-bucuresti-cu-cele-mai-valoroase-cladiri-care-se-prabusesc-in-caz-de-cutremur-major_153617.html

*

Acum vreo treizeci de ani, eram persoana din Ministerul Culturii care răspundea de activitatea unei instituţii din Petroşani numite Teatrul Valea Jiului. Deoarece, timp de vreo două luni, tot sunând, la cele mai diferite ore, la secretariatul acestui teatru şi la Inspectoratul judeţean de Cultură, nu mi-a răspuns nimeni, m-am suit în tren şi m-am dus acolo. Anunţându-mi, fireşte, vizita prin intermediul primăriei sau prefecturii în chestie, nu mai ţin minte care. Ce am găsit acolo am consemnat într-un raport de vreo zece pagini dactilo prezentat superiorilor mei, a cărui copie cred c-o mai am pe undeva. Suficient să spun că teatrul dăduse nici zece reprezentaţii într-un an şi vânduse vreo sută de bilete. Am recomandat atunci, în acord, de altfel, şi cu alţi oameni de meserie, desfiinţarea zisului teatru, pe motiv de inexistenţă propriu-zisă a sa. Ideea (nu numai a mea) fiind că, decât să ţii un teatru-fantomă, de unde să ia leafă degeaba câteva “pile” de prin zonă, mai bine păstrezi sala şi dotările ei tehnice, folosind-o pentru turnee cât mai dese ale unor teatre adevărate. Era o idee destul de răspândită pe atunci. Desigur că nu s-a aplicat nici la Petroşani şi nici la celelalte teatre din ţară aflate cam în aceeaşi situaţie. La Petroşani, motivul principal fiind intervenţia lui Miron Cosma, care era îngrijorat că rămân minerii fără teatru.

Între timp, văd că a apărut şi o carte despre izbânzile artistice ale instituţiei în cauză din perioada cu pricina. Nu am citit-o, nici vreo curiozitate nu mă persecută, dar tare m-aş mira să sufle vreo vorbă despre cele scrise aici.

*

China a dat lumii cam totul: hârtia, busola, praful de puşcă, banii de hârtie, porţelanul, mătasea… precum şi cleştişorii de unghii, brichetele şi creioanele cu radieră la capăt. Şi încă multe altele, printre care şi ciuma bubonică. De aceea, s-a considerat îndreptăţită, acum, mai spre zilele noastre, să ia de la toţi şi să vândă ieftin, fără să mai ceară voie cuiva: electronică, informatică, arme nucleare ş.a.m.d. Au rămas de pomină, acum vreo două-trei decenii, submarinele fără echipaj tractate de navele comerciale chinezeşti care acostau în porturile occidentale. Legate cu un cablu şi un furtun, ele urmau nava-mamă la câteva zeci de metri distanţă şi la adâncimea de câţiva metri. Odată ajunse în port, erau ridicate la suprafaţă în timpul nopţii, iar marfa dinăuntru era transferată pe bărci care o duceau în locuri sigure, pe ţărm. Marfa aceea, metri şi metri cubi de încărcătură, fiind contrabandă, în general CD-uri şi casete video cu muzică, filme şi programe de calculator piratate – dar, desigur şi multe alte lucruri contrafăcute, cum ar fi, de exemplu, ţoalele de firmă. (La Bucureşti, însă, avem Complexul Europa, unde comercianţii chinezi n-au nevoie de submarine, merge şi cu simpla şpagă.)

Iar ca bonus, China mai serveşte lumii, din când în când, câte un nou virus.

*

Coronavirusul ăsta miroase cam ca gripa de la bursă, din 1929. Părerea mea.

*

Cu riscul de a părea alarmist, eu zic că ne aşteaptă – pe noi toţi, capitalişti şi comunişti, europeni şi aproape-europeni, la grămadă – nişte vremuri foarte interesante. Mai interesante decât criza din 1929, cu siguranţă. Când vom începe să producem cu mânuţa noastră, plătită cu salarii europene, componentele de care vorbeşte articolul de mai jos, fabricate până acum de sclavi asiatici plătiţi cu nimic şi-un pic – stai să vezi distracţie…

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23670467-financial-report-jaguar-land-rover-isi-aduce-piesele-din-china-avionul-ministru-cipriot-romania-tara-din-care-vin-miresele-cetatenilor-din-asia-huawei-castiga-teren-disputele-din-europa.htm?fbclid=IwAR2GAe1upywbXGYi0UspxQ-XHIVxvSFOB82gcVOfjTZfy1kTfVMw29Wp_D0

*

Cineva pune pe Facebook poza unui autobuz vechi şi exclamă „uite un autobuz ca la Moscova din 1955”. I-am replicat că acela era, de fapt, un autobuz “ca la New York” din 1940. Mare a fost mirarea mea când l-am văzut într-un film american cu subiect plasat în anii 70-80. Adică, autorii filmului susţineau că fosila aia de dinaintea WWII încă mai circula la ora aceea! Păi cum dracu’, că la noi, un autobuz vechi de 15-20 de ani se numea fier vechi? Şi atunci, mi-am adus aminte de vorba unui împuţit de turist occidental, care a scris că Orientul începe acolo unde lucrurile nu se repară, ci se aruncă.

*

Trecutul trebuie respectat fiindcă a fost – căci dacă n-ar fi fost, nici noi n-am fi. Şi trebuie să-i fim recunoscători că a trecut, ducă-se.

*

De mult n-am mai râs aşa bine ca la lectura unei cărţi („Acvariul”) de Viktor Suvorov, celebrul spion sovietic dezertat în Vest. El povesteşte acolo cum, la un moment dat, prin anii 60, ambasada sovietică la Viena a pus pe jar serviciile de contraspionaj austriece prin aceea că a expediat de mai multe ori în URSS colete neobişnuit de grele şi de voluminoase. În anii aceia ai Războiului Rece, asta părea o chestie extrem de suspectă şi de periculoasă: dacă valiza diplomatică rusească, intangibilă şi necontrolabilă, conţinea vreo bombă atomică? sau pe Adolf Hitler viu şi nevătămat? În realitate, însă, transporturile acelea nu conţineau decât cele câteva mii de exemplare ale cărţii semnate de Nikita Hruşciov care fuseseră trimise ambasadei din Austria în scopul convertirii necredincioşilor occidentali la învăţătura marxist-leninist-hruşciovistă. Şi care acolo rămăseseră, slujbaşii ambasadei neavând tocmai poftă să se facă de râs cu aşa marfă.

…Şi gândindu-mă la asta, mă întreb cât de grele or fi coletele returnate la Bucureşti de ICR-urile noastre din lumea largă? Oare câte din operele de autori agreaţi, traduse şi tipărite în străinătate pe banii grei ai ministerului de externe au adus vreun ban din vânzări în ţările acelea? Întreb şi eu, nu dau cu paru’…

(În imaginea de mai sus: o carte care n-a fost tipărită pe banii vreunui stat, dar care se mai vinde şi azi.)

*

Faza cu tancul înspăimântător, filmat în racursi. Care opreşte la marginea drumului, turela se roteşte ameninţător, oblonul comandantului se deschide cu ezitări, acela scoate capul, baleiază orizontul, apoi iese în mare viteză, sare în şanţ, se ghemuieşte şi-şi dă jos pantalonii.

*

Bogăţie: nu sunt nici capabili să o dobândească, nici demni să o păstreze, atunci când ea dă peste ei, pe calea unui mare câştig la loto, de pildă.

*

Am mai scris (şi eu, printre mulţi alţii) despre fandoseala ţopească de a-ţi pronunţa numele cu accent pe ultima silabă atunci când e clar că accentul, în cazul, de pildă, al lui tac-tu, era pe a doua silabă. Aşadar, Croitoru şi nu Croitoríu, Pescaru şi nu Pescaríu, Cizmaru şi nu Cizmaríu etc. Pe ultima silabă se pune accentul doar în cazul numelor de sorginte grecească: Antoníu (a nu se confunda cu Antoniu & Cleopatra), Vasilíu ş.a.m.d. Azi am auzit-o, însă, pe una, la televizor, rostind ceva de genul Cacanaríu. A fost singura ocazie când pronunţia asta mi s-a părut oportună.

*

*

Pictorul şi iubita lui: s-au pictat în chip de Madona cu Pruncul – acela fiind el, cu barba lui lăţoasă căruntă şi mutra buhăită de băutură, cu botul la sânul ei imens.

*

Suflet. Variante: sulfet, şulfet.

*

Idei preconcepute, idei anticoncepute.

*

Şi dă-ne nouă ciorba noastră cea de toate zilele

*

Pe această copertă de disc vinil Electrecord din 1977 se pot citi unele lucruri nostime despre istoria Patriei. Este şi motivul pentru care, acum câţiva ani, mi-a fost insistent cerută de o domnişoară ziaristă culturală (debutată la Adevărul şi actualmente, angajată la DigiTV, mi se pare). La replica mea că pot să-i dau o imagine digitală a copertei cu pricina, donşoara a refuzat. Voia neapărat originalul. Ca să-l pună într-un muzeu, probabil. Sau, încă şi mai probabil, ca el să n-ajungă vreodată în vreun muzeu.

Ţin să precizez că exact acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi cu caietul-program al spectacolului CANIBALA de la teatrul Ion Vasilescu, din 1983, realizat de mine. Doamna care a primit de la mine un original al acestuia pentru a-l include într-o expoziţie organizată de dsa, expoziţie ulterior ajunsă la Memorialul de la Sighet, l-a făcut dispărut, iar când am întrebat-o unde-i acesta, mi-a răspuns că n-a consumat usturoi şi după aceea, s-a spălat pe dinţi.

Morala: ORGANILI NU DOARME!

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10223

*

MARE CHEF LA BIBNAT

https://www.libertatea.ro/stiri/15-30-scandalul-chermeze-la-biblioteca-natonala-ce-spune-ministrul-culturii-2848561

Văd că pe nimeni nu îl deranjează acest incident penibil. Şi nici măcar faptul că, la Biblioteca Naţională a României, NU pot fi consultate publicaţiile periodice româneşti apărute înainte de anul 1994, fără de care istoria României din ultimii 30 de ani nu poate fi înţeleasă. Asta, deşi fotocopii ale unor publicaţii din acea categorie apar frecvent pe diverse site-uri – aparţinând, de regulă, unor persoane şi entităţi dintre cele mai dubioase.

Din 2014, când am postat chestia asta aici, nimeni nu şi-a mai pus întrebarea ce-i cu toate ziarele şi revistele româneşti de până în 1994, mai există ele sau nu, mai sunt ele întregi la Biblioteca Naţională ori au fost periate de Organele Competente? Văd că, acum, lumea se scandalizează că la Bibnat se fac chefuri de revelion. Dar că trecutul României e trimis în neant, de unde se va întoarce rescris corespunzător de “cine trebuie” – de asta nu-i pasă nimănui?

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=10677

*

DIN MOMENT CE COPIII SE FAC ÎN EPRUBETĂ,
E NORMAL CA PORCII SĂ FIE CRESCUŢI ÎN ACVARIU

https://www.stiripesurse.ro/guvernul-interzice-romanilor-sa-si-mai-creasca-porcii-in-propria-gospodarie_1435954.html?fbclid=IwAR2f07BpahrGW66XL91pFIwsUmk-FjsjoCamELtIAuT9Bbx0pUX4rqlV0ZU

https://www.elefant.ro/chix-sau-lumea-actiunii-eficiente_a043db18-5a0a-44aa-b3f6-5812ece56c2e?gclid=CjwKCAiAnfjyBRBxEiwA-EECLO1SjhRSh6ZGnzjBVnFPinBDrsspL86yT_lvsY5Je0xaWqJViBw7bBoCjw4QAvD_BwE

Cu toţii, sau, în orice caz, mulţi dintre noi am asistat la câte-o scenă în autobuz, cam aşa: pe nepusă masă, din senin, doi indivizi încep să se înjure, ba chiar să se păruiască, par că se omoară, iar la un moment dat, coboară şi continuă pe trotuar, până pleacă autobuzul din staţie. Imediat după aceea, unul dintre privitorii din autobuz constată că i-a dispărut portofelul.

Iar eu v-am descris aici, dragi prieteni, descoperirea pe care o veţi face foarte curând după referendumul din acest weekend. Pentru că, în realitate, chestiunea căsătoriei dintre o femeie şi un bărbat este cel mai neînsemnat lucru la care se va referi votul acesta.

Şi nu uitaţi: Hitler a ajuns Führer în modul cel mai democratic cu putinţă, prin vot popular.

*

O tânără româncă din Spania are o mică afacere, un fel de snackbar foarte profitabil. Clou-ul afacerii, care i-a dat cu roţile-n sus pe localnici, precum şi pe mulţii olandezi şi scandinavi stabiliţi în orăşelul acela, sunt roşiile umplute cu zacuscă de vinete, specialitate de la ea de-acasă, de prin Ialomiţa. Clienţii sunt leşinaţi după ele.

Iar noi, nevastă-mea şi cu mine, acum câţiva ani, în Turcia, i-am cerut patronului micului restaurant la care-am nimerit să ne dea ceva specific turcesc, 100% turcesc. Ne-a dat ardei umpluţi. Mai zi ceva, dacă poţi.

Despre globalizare.

*

Etapa noastră neorealistă pare să se fi consumat. Cu o mică întârziere de vreo 40 de ani – dar mai bine mai târziu decât niciodată. Lumea a început să strâmbe din nas la vederea ciorbei din filmele româneşti. Ce urmează? Dracu ştie. Deocamdată, Jude se ia în gură cu patrioţii profesionişti, iar Adina Pintilie, cu ruşânea ruşânoşilor noştri dup-acilea.

Cum, nu ştiţi ce-i ăla “patriot profesionist”? E unul care-şi iubeşte patria pe bani.

https://adevarul.ro/cultura/arte/regizoarea-adina-pintilie-touch-me-not-inseamna-democratiemaxima-planurile-1_5a8e9e8fdf52022f75d92627/index.html

*

Preşedintele Iohannis prezintă unele asemănări cu filmul românesc actual: ambii au succes în străinătate, nu acasă. Pentru cine nu ştie, filmele noastre actuale, care obţin premii peste premii la mai toate festivalurile internaţionale, în general nu rulează în ţară, iar atunci când rulează, au parte de incredibil de puţini spectatori. Asta, în timp ce televiziunile difuzează cu încăpăţânare filmele româneşti din anii comunismului, adică cele mai nenorocite mostre de coprofagie naţional-comunistă. Pe care publicul, în special, cel de vârsta pensiei, le prizează cu nesaţ – nu de altceva, ci fiindcă sunt interpretate de marii actori pe care i-a tot admirat încă din tinereţe.

E vorba de efectul Stalin - „ce bine era pe vremea lui Stalin, că eram în stare să fac amor de trei ori pe zi”.

https://cititordeproza.wordpress.com/category/film/page/7/

*

Flora & Fauna: Violeta Lupu, Hortensia Cocoş, Ghiocel Ursu etc.

*

Rebel. Al naibii ce mai rimează cu “tembel”.

*

Publicaţia bilunară DUHUL ŞI DUHOAREA

*

În această poză poate fi admirată o consecinţă directă şi imediată a momentului astral al lui Ceauşescu, când a hămăit el contra ruşilor, în 1968: ceea ce se vede aici este al dumneavoastră Dan Predescu la pupitrul staţiei Hawker Sideley de recepţie a imaginilor transmise de sateliţii meteo americani ESSA8 şi NOAA2, în 1971. Staţia aceea, care era considerată echipament militar, am primit-o noi pe gratis din Anglia prin intermediul Organizaţiei Meteorologice Mondiale, unul din departamentele ONU, la puţin timp după faimosul discurs al lui Ceauşescu din august 1968.

Aveau şi ruşii una dintr-asta, producţie proprie, care furniza imagini cam de 1000 de ori mai proaste. Ale ruşilor erau pur şi simplu nişte umbre, în vreme ce ale noastre erau fotografii artistice ale Terrei, făcute de la 1400-1700 km înălţime, pe care se vedeau cu perfectă claritate şi relieful şi norii de deasupra lui. Am văzut, mulţi dintre noi, la telejurnal pozele alea, în fiecare seară, cel puţin până în 1989. În vreme ce sateliții rusești, meteo sau de alt soi, erau obligați să orbiteze la altitudini nu mai mari de 200-300 km din cauza imperfecțiunii aparaturii optice și electronice de la bordul lor - ceea ce explică împrejurarea că, până la începutul anilor 90, lansaseră cam 2000 de sateliți în seria Kosmos. Asta, deoarece înălțimea la care evoluau aceștia fiind mică, ei reintrau foarte repede în atmosferă, dezintegrându-se, ceea ce îi obliga să tot lanseze la sateliții ăștia ai lor de slabă performanță. Iar ESSA8, satelitul din anii 60 cu care am lucrat eu, încă mai funcționa normal prin 1988, când am stat de vorbă cu unul dintre foștii mei colegi de la Meteo - deși nu mai era nevoie de pozele lui, fiind lansați între timp alți sateliți, mai avansați.

Să nu uit: pe pozele recepționate de mine și de colegii mei se vedeau inclusiv norii și temperaturile de deasupra URSS-ului. Era singura modalitate de a afla ceva despre situaţia meteo din zona aceea, fiindcă ruşii nu furnizau nici unei ţări străine informaţii meteo, pe care le considerau secrete militare – deşi le primeau, din 3 în 3 ore, pe ale tuturor celorlalte ţări membre ale Organizației Meteorologice Mondiale, din care ziceau că fac și ei parte.

Înţelegeţi, ei se aflau în război cu restul lumii. Dar restul lumii cu ei, nu.

website hit counter

În România trăiesc 2 popoare: poporul care aplaudă şi poporul care huiduie.

*

TALKSHOW

În clipa când poporul român se va sătura de politică, se va putea considera vindecat de cancer.

*

E un popor îngrozitor de bisericos, care se închină de dimineața până seara. Și tot așa, cât e ziua de lungă, se roagă să moară capra vecinului. Impresionat de atâta evlavie, Ăl de Sus i-a îndeplinit dorinţa: la ora actuală, nu mai există nici o capră în acea țară. Şi nici vaci. Ca atare, poporul acesta evlavios consumă numai lapte de import. Din Uie.

(Încă nu s-a gândit să dorească și stârpirea vacilor europene. Dar nu-i timpul trecut…)

*

Ziua Bolnavului Ars, interesantă inițiativă ctitoricesc-legislativă, că altfel nu-i pot zice. Presupun că ea se va concretiza în expedierea de felicitări cu antetul guvernului familiilor celor morți la Colectiv, la fiecare zi de 30 octombrie. Avem parlamentari inteligenți, nu? şi simțitori, mai ales… până la loc comanda.

*

Pe vremea studenției mele, am locuit, la un moment dat, pe o străduță de lângă Arcul de Triumf. Cartier boieresc, dar casa în care aveam şi eu o cămăruță era una de curată mahala bucureşteană, mică şi în general, liniştită.

Nu şi în dimineață aceea de vară. Aveam examen a doua zi – şi îngrăşam porcul în ajun. Cu fereastra deschisă, căci era cald. Iar în fața ferestrei mele joase de aproape că n-aveai nevoie să intri pe uşă, două vecine. Două babe care trăncăneau, trăncăneau… şi nu se mai opreau… Şi asta, la nici un metru de mine, aveam impresia că ar fi fost destul să întindă o mână şi ar fi ajuns cu ea drept pe cursurile mele. Mi-am dres glasul, am tuşit, strănutat, m-am foit… nimic, babele nu reacționau la apropouri şi nu răspundeau la provocări. Atunci, mi-am adus aminte de pickup. Aveam unul bun, cu difuzoare capabile, sănătoase. Şi le-am pus vecinelor mele Passacaglia în Do minor. Cu orgă şi cor. Care mai şi începe abrupt. Tunător. Şi cu difuzoarele la maximum. Vecinele mele au sărit, efectiv, în sus, ca şi cum le-ar fi curentat la tălpi. Apoi şi-au făcut cruce şi au pornit repejor spre poartă.

Doamnelor, am strigat eu în urma lor, tipu’ care-a compus muzica asta era popă!

*

SFAT UTIL 1

Fereşte-te să-ţi faci puţ în curte, mai ales în zonele de câmpie. Vorbim despre teritorii de zeci de mii de kilometri pătraţi, cu aşezări rurale, unde toată lumea are wc-ul în fundul curţii. Partea nostimă e că şi buda şi fântâna din curte au acces la aceeaşi pânză freatică. În paşnică devălmăşie.

*

SFAT UTIL 2

Fii sincer cu el, fă-i confidenţe. E băiat sărman, trebuie să aibă şi el ceva de vânzare ca să facă un ban, de-o pâine. Les amis de mes amis sont M.A.I., vorba francezului românofon.

*

Da, nici mie nu-mi plac putorile care zac prin cârciumi pe banii statului – adică ai mei și-ai tăi, vorba vine. Dar nu pot să nu mă gândesc că ele, putorile, au ajuns așa fiindcă stăpânirea, Puterea Poporului înscăunată în modul cel mai democratic cu putință, a pus mâna pe industria și agricultura Patriei și s-a șters cu ele la cur. A vândut făbrici și uzine la fier vechi, a vândut pământul, terenul arabil, la arabi și italieni, pădurile la austrieci, petrolul, aluminiul și industria siderurgică la ruși – după cum vedeți, numa’ la pretenii Țerii. Așa că, unde să se ducă ei, actualii șomeri?

În America lovită de criză, Roosevelt a rezolvat problema șomajului construind autostrăzi și barajul Hoover, în Germania, Hitler a făcut același lucru construind autostrăzi și industrie de război…

Noi construim cam 1 metru de autostradă pe lună. În asta constă deosebirea, dragi tovarăși: că noi nu suntem imperialiști și fasciști, ca ăia.

*

22.07.2018:

La RomâniaTV: o femeie din Râmnicu Sărat a furat o petunie plantată de primărie, pe stradă. A fost amendată. La București, alde nea Videanu a șutit toate bordurile de granit ale orașului, datând încă de la începutul sec. XX - și el știe ce-a făcut cu ele. Le-o fi exportat în Occidentul înapoiat, ca produse originale ale fabricii lui de marmură de la București. În orice caz, pe el nu l-a amendat nimeni.

*

VEDERE DE VIZAVI

Povesteşte un întreprinzător, proprietar al unei tarabe dintr-un parc bucureştean, că a observat că angajații lui îl fură. Taraba lui oferea un singur produs: fresh-uri de portocale. Iar vânzătorii lui ori nu dădeau bon clientului, ori furau din portocale, în fine, făceau ei ce făceau ca să-l tragă în piept pe exploatatorul capitalist. În cele din urmă, acesta a descoperit soluția salvatoare: şi-a comandat pahare din plastic, de unică folosință , inscripționate cu numele prăvăliei lui. Astfel, evidenţa vânzarilor se simplifica foarte mult: câte pahare, atatea fresh-uri vândute. Dar sumele încasate rămâneau tot foarte mici. Iar la scurt timp, spionându-şi angajaţii, patronul a descoperit motivul: aceştia scoteau paharele folosite din coșurile de gunoi ale parcului, le clăteau şi le foloseau pentru alte fresh-uri vândute tot fără bon.

Iar eu v-am spus, pe scurt, povestea luptei de clasă. Proletari din toate țările, citiți-mă! N-aveți de pierdut decât lanțurile!

Eventual, şi cerceii.

*

Mare-i Internetul lui Dumnezeu. Acum vreun an-doi, se găsi una să deplângă decăderea moravurilor la festivalurile cinematografice internaţionale.

Aiurea-n tramvai, dragă Miranda. (Miranda e aia mică din Furtuna – ştiţi cine a scris-o? – care chiţăie ca proasta “vuoai, ce minunată lume nouă!”, la care moş Prospero îi răspunde “e nouă pentru tine, toanto”).

Adică, vezi Doamne, ieri era eleganţă, iar azi e vulgaritate, fincă starurile ne mai arată câte-o ţâţă pe covorul roşu de la Cannes. Păi, Miranda tatii, ai circulat tu cu autobuzul 34 prin anii 70, când toate fetele între 15 şi 65 de ani purtau iie fără nimic pe dedesubt? Dacă n-ai apucat vremurile alea, ascultă un om bătrân: era o plăcere să utilizezi transportul în comun – şi nu numai la cel din Bucureşti mă refer. Nu-ţi mai spun cum arătau colegele mele de facultate…

Şi tu, în timpul ăsta, trebuia să stai într-o bancă nenorocită, la orele de Estetică sau de Socialism Ştiinţific…

*

Auzi, țațo: Asia-Africa-Argentina l-a violat pe putzopalmistul de 17 ani care a rămas şi traumatizat şi cu 380.000 USD încasați. Aşa de traumatizat, că şi-acum oftează după violul ăla.

Da’ acu’, fie vorba între noi, nu sunt cam aiurea legile noastre civilizate, când stabilesc ele un prag legal de 18 sau 21 de ani pentru debutul vieții sexuale? Când toate statisticile medicale arată clar că, în 90% dintre cazuri, el se petrece mult mai devreme? Adică ăştia 90% sunt delicvenți?

http://www.tmz.com/2018/08/19/asia-argento-reportedly-paid-off-her-own-accuser-380000-dollars-jimmy-bennett/

*

Ați auzit de efectul mnemo-topografic-arhitectural? E atunci când treci prin locul unde se afla o casă în care ai petrecut niște clipe fantastic de plăcute acum două-trei milenii și îți crește tensiunea. A nu se confunda cu discuțiile în contradictoriu de la Circa Financiară.

*

Biata C. S. … Dumnezeu s-o odihnească. Fiindcă tot veni vorba, mi-am adus aminte de ultimele ei zile. Am fost vecini, ea locuia în blocul de alături. Şi într-o noapte din toamna trecută, pe la ora unu jumate, am auzit sirenele pompierilor şi am văzut trei maşini oprind în poarta noastră, un microbuz SMURD, o ambulanţă-limuzină SMURD şi o măgăoaie de pompieri cu scară de 50-100 de metri. Cu sirenele urlând şi cu girofarurile în funcţiune, ca să înţeleagă lumea că e cataclismă. În fine, după vreo 10-15 minute, i-am văzut dispărând prin gangul care ducea la scara ei – şi atunci, au oprit urlătoarea. A doua zi, am aflat că fusese vorba de C. S., pe care vecinii n-o mai văzuseră de câteva zile şi ca atare, s-au alarmat şi au sunat la 112. Iar Organele au considerat că, fiind vorba de aşa o VIP, care pe vremuri apărea la televizor, e cazul să intervină cu mijloace corespunzătoare.

Au omis, însă, să vină şi cu un elicopter SMURD. Totuşi, până la urmă, n-au folosit nici măcar scara de 100 m, au coborât ca oamenii, pe scara blocului.

*

Film pe TVR2: Paraşutiştii, regie Dinu Cocea, scenariu Gh. Bejancu (probabil, colonel), 1972. Adorabila Vali Seciu, în rolul unei tinere frumoase, delicate etc., îndrăgostite, sau pe cale de a se îndrăgosti, de frumosul paraşutist Florin Piersic. Ea este şi şahistă, aşa că o vedem luând parte la un turneu de aşa ceva. Pe masă e o tăbliţă cu numele ei: Nora Iuga.

Colonelul scenarist era aici suprarealist. Că altfel nu pot să-i zic.

*

CUM ARATĂ CULMEA NERUŞINĂRII

Foşti redactori de prin edituri, presă scrisă, audiovizual, de pe vremea lui Ceauşescu, astăzi pensionari cu pensii babane arătându-şi recunoştinţa faţă de Partid (cel de ieri, adică cel de azi) prin coprofagie pe internet, amintesc în treacăt de vreun autor pus la index pe vremea lor şi complet necunoscut astăzi. Îi văd dând ochii peste cap şi făcând botul târtiţă în semn de întristare şi regret, când pomenesc despre Ics sau Igrec, „din păcate, atât de uitat astăzi”, nţâţâţâţî.

Ca şi cum n-ar fi contribuit conştiincios ei înşişi la uitarea aceea –  pe lefuri zdravene, de redactori (citeşte „cenzori”)!

*

Aţi auzit de vaccinurile făcute din microorganisme inactivate? Adică virusurile pe care vrem să le combatem, într-o doză inofensivă, suficientă numai pentru a alerta “santinela”, sistemul imunitar, fără a îmbolnăvi organismul. Ei bine, un asemenea vaccin a fost, în 1990, dacă mi-aduc bine aminte, “aripa tânără” a Partidului Liberal. Compusă din băieţi de încredere pe care Organili îi aveau la mână cu dosare grele şi care, de altfel, aveau să fie răsplătiţi cu dărnicie după aceea, aripioara a făcut praf în cinci minute Partidul Liberal al nevinovatului său întemeietor Radu Câmpeanu, permiţându-le lui Iliescu şi alor lui să doarmă liniştiţi până-n zilele noastre. La fel s-au petrecut lucrurile şi la ţărănişti şi în multe alte locuri.

Dintre organismele inactivate în chestiune trebuie neapărat amintite cele instalate în postura de “faruri călăuzitoare”, cum aşa de frumos le numea pe vremuri revista Convingeri Comuniste, de directori de conştiinţe, de glasuri ale naţiei plasate în poziţii de maximă vizibilitate, de la revista “22” la Televiziunea Română. Fără îndoială, Organili or fi râs şi cu… spatele de păcăleala pe care i-au tras-o fraierului de Soros băgându-i pe gât nişte produse ale celebrei cloace Opinia studenţească de la Iaşi şi ale Centrului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti Bucureşti. Mielul blând suge de la două oi. Şi de la Soros şi de la Secu, care te ridică şi te coboară, după cum bate vântul la buletinul meteo. Pe unele le-a trimis să se mărite în Vest (victimele le-au dat papucii la iuţeală, dar ele se prezintă tot cu numele occidentale ale acelora), iar pe alţii i-a ridicat, de pildă, până la tronul de director general al TVR.

De la unul dintre aceştia din urmă am aflat, prin 1984 sau 1985, că evreii au colaborat cu armata germană în primul război mondial, ca translatori, în timpul ocupaţiei germane a României. Şi nu părea să le-o fi iertat nici după şaptezeci de ani.

Ce vreţi, patriotism cu termen de garanţie nu există.

*

De ani de zile, Partidul Comunist Român, sub noua lui denumire PSD, se munceşte să arate lumii că România este o ţară neguvernabilă. Ce să caute occidentalii aici când, uite, obţinem finanţări UE şi noi furăm banii, ne vizitează premierul Japoniei şi Tudose-i întoarce curu, Daea amestecă Auschwitz-ul cu sacrificarea animalelor, iar şefii din MAI vorbesc pe blogurile lor despre „marele comandant Adolf Hitler”? Ne muncim să-i dezgustăm de România, doar doar ne-or lăsa în pace cu prezidenţia UE, ca să ne putem concentra asupra strângerii legăturilor tradiţionale cu URSS. Nu ne deranjaţi, suntem ocupaţi cu construirea arcurilor de triumf pe sub care vor trece minunatele tancuri frăţeşti ruseşti. N-avem noi nevoie de banii voştri occidentali în care nu putem băga laba că una-două săriţi în sus şapte metri şi ne daţi pe mâna DNA-ului. Noi îl iubim sincer pe Putin. Fiindcă nu ne-ntreabă ce furăm şi cât furăm şi singura chestie care-l interesează e să nu-i facă pană vreo rachetă când trece pe la Deveselu.

De data asta, însă, PCR-Dragnea a reuşit mult prea bine să demonstreze omenirii că nu facem parte din ea. Dac-a vrut publicitate, uite că a căpătat. Toată presa din lume vorbeşte acum despre ororile gen Ypres din Piaţa Victoriei. Şi – moţ peste toate astea! – despre turiştii israelieni bătuţi cu acea ocazie de nişte jandarmi, la intersecţia străzii Doctor Felix cu bulevardul Banu Manta. De nişte jandarmi români, care cică vorbeau englezeşte.

Şi cică Liviu Dragnea voia să ceară azil politic în Israel, în caz că trotuarele Bucureştiului i-ar fi luat foc sub tălpi! Adio azil, tov. Dragneo. Vezi ce faci cu ăia din Brazilia.

https://newsweek.ro/actualitate/purtatorul-de-cuvant-de-la-rutiera-fan-al-neintrecutului-comandant-adolf-hitler

*

10.08.2018:

A zis un deştept de pe Facebook că ce-a fost astă seară în Piaţa Victoriei e floare la ureche, că “stai să vezi cum dau cu ciomagul forţele de ordine în Vest” etc. etc. Tot ce se poate ca represiunea, în Occidentul civilizat, să fie mai dură decât aici – dar acolo se mai găsesc şi arme de foc prin casele oamenilor. Ceea ce, la noi, în proporţie de 99,99%, este exclus. Aşa că reacţia jandarmilor din seara asta este complet nejustificată.

PS. Pe wall-ul lui Iohannis sunt acum cam 7000 de comentarii care-l înjură, luând apărarea bieţilor poliţai nevinovaţi care era să fie zdrobiţi sub şenilele inamice în seara asta.

Sunt puţine lucrurile la care se pricepe Partidul Comunist Român. Dar dintre acestea, la propagandă, provocări, diversiuni şi represiune chiar se pricepe bine.

.

.

web counter

Codul lui Hammurabi-PSD:

Violul comis ocazional nu e viol, ci ”sex-surpriză vasluian”.

*

I-auzi, i-auzi: Tovarășu’ Statu’ vrea să înființeze FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții)! Habar n-am cine e și ce vrea el de la noi. Ultimul Fond de care am știință se numea FNI (Fondul Național de Investiții) și entuziaștii care-au pus botu’ își mușcă și-acum mâinile de fericire că au făcut-o.

Asta, chiar dacă același Tov Statu’ îi tot despăgubește, de ani buni, din vânzarea ultimelor tone de fier vechi cărora Nea Nicu le zicea făbrici și uzine – treabă de care se ocupă AAAS-ul, fostul FPS. Pe cei fraieriți de Banca Internațională a Religiilor (printre care și subsemnatul) i-a lăsat în plata Domnului. Numai pe prietenul nostru comun, ăl cu Cabinetu’ Doi, cu bust în curtea din spate și cu fecioară, mai nou, culturală, nu l-a lăsat: l-a pedepsit făcându-l director de Teatru Național București, să moară morții Revoluției Române de necaz.

Nu trebuie să ducem noi grija lui Tov Statu’, știe el să se descurce. Când cu Banca Română de Comerț Exterior, lăsată-n curu’gol, adică fără nici un leu în seif, de securiștii ei cumsecade, a găsit o soluție simplă și genială: a numit-o BCR și a obligat toate instituțiile statului să-și plătească angajații numai pe carduri BCR – cu comisionul, se poate deduce, corespunzător.

Poșta Română, unde domnește cea mai veselă debandadă, se descurcă și ea, scumpindu-și constant serviciile oferite Bizonului Național. Acum câțiva ani, când Anglia încă se mai afla în Uniunea Europeană, fiica mea și-a cumpărat online nu mai știu ce flecușteț, care i-a venit prin poștă din țara aceea. Fiindcă nu i-a plăcut, a vrut să-l trimită înapoi așa cum l-a primit, prin poștă. Ei, aici a început distracția, la ghișeu. Pachețelul pentru a cărui expediere se plătiseră, la el acasă, 3 euro putea părăsi Patria noastră scumpă numai contra sumei de 80 de lei, respectiv cca 20 de euro. Plus încă 20 de lei, pentru ambalajul-tip din carton, obligatoriu.

Dar, desigur, toate acestea aparțin trecutului. FSDI va schimba, nu știm precis ce anume, dar ceva ne va schimba. Stai să vezi, măi darling.

*

KODAK bovinele

Cică, la un moment dat, acum vreo 50-60 de ani, filmele color Kodak, cele mai bune din lume, au început să dea rateuri tot mai frecvente. Oricum te-ai fi purtat cu ele, dădeau dominantă. Fotografii știu ce-i aia: e atunci când poza iese ”virată”, monocoloră, adică numai în nuanțe de roșu, sau numai în nuanțe de albastru etc.

Investigațiile au durat ani de zile, era în joc soarta uneia din cele mai mari afaceri din SUA și de fapt, din lume… Și până la urmă, s-a descoperit cauza. Aceasta era suportul, pelicula – aia care, acum o sută de ani, era din celuloid, iar la ora când se întâmplau toate astea, era din acetat sau ceva de genul ăsta. Respectiv, dintr-un material în a cărui fabricare era implicat și cleiul de oase. Acesta era vinovatul: mai exact, de vină era împrejurarea că fusese schimbat furnizorul cleiului de oase, un abator dintr-o anumită zonă a SUA, cu alt abator, din altă regiune. Vacile, bietele vaci ”procesate” de noul furnizor, aveau un alt meniu, pășteau altă iarbă decât cele dinainte. Așa că produsul obținut din oasele lor avea niște caracteristici un pic diferite față de precedentul, ceea ce a dus la un alt comportament al straturilor de substanțe fotosensibile depuse pe el.

Ca să vezi efectul vacii asupra fotografiei color.

*

Fotbal, la Moscova: columbienii de culoare se faultează la greu cu britanicii de culoare, urmașii lui Richard nr. 3. Numai scorul e alb.

*

Vai ce drăguț e Moș Teacă atunci când se indignează! și când se strofoacă el în pas de defilare încercând să dea impresia că lumea a huiduit-o, zilele trecute, pe Simona Halep! Moșule și Babă Teacă licențiați în Popota Regimentului și Arestul Garnizoanei, actualmente pensionari de 5.000-15.000 lei lunar și postaci pe FB, dormiți liniștiți, nu pe ea o vizau huiduielile de pe stadion, ci pe Zeița Gabi a Fecundității Muncipale. Aia de plantează pe bulevardele din centru panseluțe de o sută de lei bucata.

*

Sunt un băiat cu venituri modeste și cu pretenții idem. M-aș mulțumi să fiu numit Sfântul Dănuț Vulgaroctonul.

De pe Facebook:

E unu aici Piciordelemn. Mi-ar plăcea să-l cunosc. Caliopia Curdefier

*

RECAPITULARE

A propos de bacalaureat. “Ce înseamnă didascalii” titrează azi Adevărul. Hai să-i comunicăm înțeleptului de la Adevărul adevărul adevărat: se spune “didascaliile”. E substantiv feminin, nu masculin.

Adică femelin, boule.

*

26.02.2018:

De azi dimineață, la Euronews se difuzează întruna înregistrarea de la manifestația pro DNA de aseară, din Piața Victoriei de la București. La televiziunile românești de știri, nici o vorbuliță despre asta. Fără îndoială, am progresat un pic: în noiembrie 1989, ascultam Europa Liberă la radio. Acum, o vedem la televizor.

*

02.04.2018:

La Bacău, nu mai curge apa la robinet, fiindcă alunecările de teren din ultima vreme au rupt conductele. Aşa că băcăuanii primesc apă de băut la pet – şi câte-un pupic pe frunte din partea autorităţilor. Iar pe Hrebenciuc nu-l întreabă nimeni unde-s pădurile fără de care ne cam fuge Moldova de sub cour.

*

27.04.2018:

Pe Ion Cristoiu a început să-l persecute grija de evrei şi de un “cumplit antisemitism” al lui Johannis.

Mă gândesc că n-ar fi rău să lase altora grija asta. Mi-aduc aminte că, prin anii 80, când Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului, unde era dumnealui șef, publica traduceri ale pamfletelor antisemite ale lui Ferdinand Céline, n-avea domnu Cristoiu grija asta.

*

2016:

Iar s-a încins tărâţa în (de data asta) comentatorii filmelor româneşti. Care, am impresia, sunt mai mulţi decât spectatorii acestora. (Am văzut Sieranevada la Cinema Pro, la prima sa proiecţie într-o sală de cinema din România. Eram acolo, cu toţii, şapte inşi - eu, d. Vivi Drăgan şi încă cinci. Nu trag concluzii, doar consemnez.)

Vaszică, băieţii ăştia plini de opinii reclamă faptul că noile filme româneşti au mare succes în străinătate. Şi asta nu e-n regulă, fiindcă lor nu le plac. Prea îi înjură, pe ei, ăi de le dau de mâncare cineaştilor. Cică “am ţinut în spinare mulţi paraziţi dintr-ăştia care îi înjură pe ăia care-i hrănesc”. Parazitul fiind, aici, Cristi Puiu.
E reacţia tipică a boului local, frustrat şi invidios. Am tot admirat reacţii de genul ăsta, ale reprezentanţilor clasei muncitoare gen Mircea Badea şi Ciuhapu, nimic nou pe lume.

Acum vreun secol şi ceva, Oscar Wilde spunea că reacţia burtăverzimii la literatura realistă este “furia lui Caliban când îşi vede mutra în oglindă”. Iar reacţia aceleiaşi la lirica Simbolismului o numea “furia lui Caliban fiindcă nu-şi vede mutra în oglindă”. După cum vedeţi, se potriveşte întocmai Calibănuţilor noştri dup-acilea.

www.easy-hit-counter.com

Bibliografie:

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/razvan-temesan-fostul-presedinte-al-bancorex-pierde-procesul-cu-bcr-378610

În discursul lui de astăzi, pe care, din păcate, nu l-am putut urmări decât vreo câteva minute, am reîntâlnit nişte “noutăţi” după cum urmează:

1. Tonul şi gesticulaţia megalomane, moştenite de la Benito Mussolini.

2. Sloganul nazist  “Ein Volk, ein Reich, ein Führer” (“un popor, un imperiu, un conducător”) tradus pe americăneşte.

3. “America first” – sloganul grupului de presiune anti-intervenţionist AF Committee, foarte apropiat de Germania lui Hitler, până la Pearl Harbour (figură de proră – Charles Lindbergh, celebrul aviator care a traversat, primul, Oceanul Atlantic).

După cum vedeţi, viitorul se anunţă şi mai interesant decât vremurile interesante pe care le trăim.

www.easy-hit-counter.com

Iluminiştii sunt fericiţi:

le-a mărit Vulpescu leafa!

www.easy-hit-counter.com

Gata. O făcurăm şi pe asta. Am reînviat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, mortăciunea mafiot-securisto-patrihotică, aşa cum nici în visele ei cele mai roze nu s-ar fi întâmplat.

Iar acum, o naţie întreagă, în frunte cu experţii ei plini de expertiză (Doamne, ce-mi place termenul ăsta!), se întreabă cum de a fost posibil şi ce anume şi cui a vrut Popeurul să comunice prin votul acesta schizofrenic – împotriva unora pe care nu-i un an de când i-a cocoţat, cu mare tămbălău, în scaun.

Părerea mea e că un părerolog în plus nu mai are ce să strice – aşa că daţi-mi voie să mi-o spun şi eu.

Vă mai aduceţi aminte când anume a ieşit lumea în stradă la Timişoara, când a izbucnit Revoluţia Română, în ‘89? La foarte scurt timp după ce idiotul de Ceauşescu a anunţat că datoria externă a fost plătită în întregime, dar restricţiile impuse populaţiei nu vor înceta, iar foametea va continua pe termen nedefinit.

Exact asta s-a întâmplat şi acum, dar într-o formă ceva mai blândă, pentru că acum există, cât de cât, proces electoral, nu ca pe vremea lui Ceaşcă. Oamenii au scuipat între ochi cinstitul Partid Naţional Liberal şi i-au votat pe hoţii ăilalţi, deşi nu se omoară după ei, iar la următoarele alegeri, sau mai devreme, au să-i huiduie şi pe ei (ca şi cum lor, ăstora, le-ar păsa de huiduieli…)

Şi ştiţi de ce-au votat oamenii PSD-ul?

Fiindcă, în ultimul an de zile, România a avut cea mai mare creştere economică din Europa, dar nivelul de trai, în loc să se îmbunătăţească, s-a înrăutăţit. Salariile şi pensiile vor creşte las‘ că vă spunem noi când, dar cheltuielile omului  cu gazele, curentul, întreţinerea şi toate celelalte au şi sărit – şi nu oricum, ci zdravăn. Usturător.

Iar serviciile s-au dus… de suflet. Cele medicale sunt tot mai competente – şi gratuite (vezi cazul Brunei, recentissim). Şi complete, mai ales: nici n-ai apucat bine să ieşi din spital şi te şi aşteaptă firma de pompe funebre pe hol.

Iar învăţământul, ce să mai discutăm: profesorii universitari se plâng că studenţii lor din anul întâi ştiu exact atâta carte cât repetenţii din clasa a şaptea primară, de prin cartierele cu populaţie majoritar asistată social, sau din satele fără curent electric – că mai sunt, n-aveţi nici o grijă.

Pauza s-a terminat, măi darling. Capu‘ la fund – şi mai vorbim peste patru ani.

Sau mai devreme?

PS. Cu siguranţă, mai devreme. Acum câteva clipe am aflat că câştigătorul Dragnea (da, e cacofonie – dar i se potriveşte, ceva de speriat) ar cam vrea s-o dea cotită cu reducerile de taxe pe care le-a tot promis Bizonului Naţional, până mai acu cinci minute. Urmează bâlci.

Aici aveţi un mesaj audio de la persoana cea mai îndreptăţită să transmită mesaje, în actualele circumstanţe.

Daţi click pe acest icon: Nicolae Ceausescu - urare de anul nou

www.easy-hit-counter.com

Brexit… Donald Trump… Igor Dodon… Rumen Radev…

U.R.S.S. a câştigat Al Treilea Război Mondial

PSIHOLOGIA MULŢIMILOR

“Puţin apte pentru raţionament, mulţimile se arată în schimb foarte apte pentru acţiune. Organizarea actuală face ca forţa lor să fie imensă. Dogmele pe care le vedem luând naştere vor dobândi curând puterea vechilor dogme, adică forţa tiranică şi suverană care să le pună la adăpost de discuţie.”

(pag. 11)

“…a avea prestigiu nu este suficient ca să-ţi asiguri succesul în alegeri. Electorul ţine să-şi vadă flatate poftele şi vanităţile; candidatul trebuie să-l copleşească cu linguşeli extravagante, să nu ezite să-i facă cele mai fantastice promisiuni. În faţa muncitorilor, se cuvine să-i insulţi şi să-i defăimezi cât poţi pe patronii acestora. Cât despre candidatul rival, trebuie să-ţi dai osteneala să-l zdrobeşti stabilind, prin repetiţie şi contagiune, că el este ultimul dintre ticăloşi şi că  nimeni nu ignoră că el a comis mai multe crime. Bineînţeles că este de prisos să se caute vreo aparenţă de probă. Dacă adversarul este un slab cunoscător al psihologiei maselor, el va încerca să se justifice prin argumente, în loc să răspundă simplu la afirmaţiile calomniatorului prin alte afirmaţii la fel de calomnioase; altfel nu va avea nici o şansă să triumfe.”

(pag. 116)

Oameni buni, puneţi mâna şi citiţi-l pe Gustave Le Bon, autorul acestei cărţulii din 1896. E profund reacţionar, e rasist, chiar antisemit uneori, dar e mai aproape de realitate decât toţi părerologii din ziua de azi. (Psihologia mulţimilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, trad. Leonard Gavriliu)

Şi mai citiţi şi asta, că n-are ce să vă strice:

…pentru omul mediu, pentru telespectatorul de rând, lumea reală este cea a lui “da sau nu”, “alb sau negru”. Acestui om simplu majoritar, raţionamentele lui Einstein şi Heisenberg îi par ceva de domeniul vrăjitoriei sau escrocheriei – aşa cum lui Hitler însuşi fizica nucleară îi părea “o şarlatanie ovreiască” (în vreme ce, împreună cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, acorda un mare credit “ştiinţelor oculte”). De aceea, omul majoritar aderă cu entuziasm – şi din instinct – la “soluţiile” oferite de cele mai diferite secte, la ideile “simple, dârze şi cinstite” ale lui Lenin şi Hitler, conducători “dintre noi, cu noi, pentru noi” (aceste din urmă cuvinte fiind sloganul folosit, cu referire la candidatul “de stânga”, în campania pentru alegerile prezidenţiale din România anului 1990).

(pag. 115)

http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=16405

EUROPA TRECUTĂ, ASIA VIITOARE

o veţi găsi (şi) la

http://www.gaudeamus.ro/ro/international/index.html

www.easy-hit-counter.com

26 ianuarie 2015

29 iunie 2016

COMPARAŢI, VĂ ROG

www.easy-hit-counter.com

După cum puteţi observa, heringul din această cutie poate conţine gluten, lapte, ouă, muştar şi soia. Ba chiar şi ţelină - probabil, ca să fie mai competent când iese pe Strasse.

Dar, desigur, nu e sigur că el chiar conţine toate acestea.

Oricum, el tot peşte multilateral dezvoltat se numeşte.

Vorba cântecului:

Oameni, nu mai fiţi haini,

Nu mai omorâţi găini,

Că şi ele vă dă vouă

Lapte, brânză, unt şi ouă !

.

.

www.easy-hit-counter.com