Archive for the ‘lucruri despre care TREBUIE sa vorbesti’ Category

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (81)

Saturday, September 28th, 2019

Mă aflu de vreo zece zile la Buşteni, un orăşel mic şi liniştit de la poalele muntelui Caraiman. Sau cel puţin aşa îl ştiam eu (precum şi alte milioane de fraieri), din copilărie. Decât că, la ora asta, sufletu’ linişte. Să treci strada de pe un mal pe altul, înotând în fluviul de tiruri şi gipane, a devenit ceva de genul divertismentului subacvatic printre rechini. Iar din aste zece zile, nu ştiu dac-au fost două în care să nu aud, cam o dată pe ceas, sirenele SMURD-ului, poliţiei şi altor asemenea entităţi urlătoare. În plus, în fiecare zi, cel puţin patru-cinci elicoptere treceau, la mică înălţime, fix pe traseul Poiana Ţapului-Zamora.

Cel care se întorcea zilnic, la orele paişpe zero zero, la Bucureşti, m-a dus cu gândul la tovarăşul Niculae, care probabil că urma să aterizeze pe acoperişul ceceului, unde avea programat un miting cu mare participare populară.

Dar apoi mi-a trecut prin cap “bine că domnu’ Iorgulescu i-a luat Aston Martin lu’ fi-su, ce ne făceam dacă-i lua elicopter?”

https://www.click.ro/news/national/cum-arata-si-ce-pret-are-masina-aston-martin-cu-care-mario-iorgulescu-produs-un

*

Veorica vorbeşte despre “imaginea României” în lume. Această imagine, din câte-mi aduc aminte, a fost cu strălucire creată de ca să zic aşa doamna Grapini, care a fost prinsă (şi filmată!), cu ocazia activităţii sale de europarlamentar, încercând să fure nişte voturi. Ca şi de aşa zisul domn Adrian Severin, înregistrat audio şi dovedit cerând mită (ulterior, 4 ani cu executare). Şi mai nou, de dna Rovana Plumb, care cică s-ar fi prezentat la Bruxelles cu o declaraţie de avere dubioasă. În prezent, de alegerea dnei Laura Codruţa Kővesi ca procuror şef european o persecută pe doamna premier grija. Ca pe Dabija.

https://www.youtube.com/watch?v=4pzg5g7fI5o

*

La început, îl consideram pe Dragnea un mafiot şef, un capo di tutti capi, un zmeker uns cu toate alifiile. Ca să văd, acum patru luni, că era un fraier de mâna-ntâi: el la pârnaie, iar  toanta docilă făcând tot posibilul ca el să rămână acolo. Totuşi, nu pot să-i zic cel mai mare papagal din istoria naţiei. Acela fiind, am impresia, Ion Gheorghe Maurer, care i-a netezit calea tinerelului acela cam tâmpit, pe numele său Niculae, cu gândul că ăla n-o să-i iasă din cuvânt şi n-o să facă decât ce-i spune el. Şi uite ce-a ieşit.

Să vedem acum ce-o să mai iasă.

*

La Kabul a murit, într-un atentat cu maşină-capcană, şi un membru al ambasadei române – alături, se poate presupune, de mai mulţi vecini ai săi din perimetrul fortificat şi păzit cu stricteţe, rezervat celor aflaţi acolo în misiune, diplomaţi şi militari. Asta, judecând după puţinele imagini de la faţa locului difuzate de televiziuni, care arată nişte distrugeri ca la Hiroshima. Doamna ministru de Externe Ramona Mănescu declară că atentatul a fost îndreptat împotriva ambasadei României. Nici vorbă, doamnă Ministru: atentatul a fost îndreptat chiar împotriva dumneavoastră. PERSONAL.

Cel puţin, aşa susţine Osama Bin Laden – după cum aflăm pe surse.

https://www.youtube.com/watch?v=aWyO1POuq5k

*

Cum gândeşte telectualu’ subţire de la Bucureşti: “Să-ți croiești o carieră politică pe nenorocirea unor copile și pe disperarea familiilor”.
Păi, tataie, dacă acest Cumpănaşu nu-şi croia o carieră etc., ai fi aflat tu ceva de fetele omorâte la Caracal?

https://www.digi24.ro/stiri/gestul-revoltator-al-lui-alexandru-cumpanasu-in-ziua-in-care-alexandra-macesanu-ar-fi-implinit-16-ani-1187384

*

GURA LUMII SLOBODĂ

Îmi zise un amic, zilele trecute, că nu s-ar muta în ruptul capului într-un apartament din cele construite, la Bucureşti, în ultimii, să zicem, douăzeci de ani.
- Păi de ce? mă mir eu, ca poliţaiul nevinovat de la Caracal.
- Fiindcă sunt construite fără fundaţie. Chiar dacă au unul sau două etaje, sau mai multe, ele tot fără temelie sunt.
La drept vorbind, nici el n-o fi nebun, îmi spun în sine-mi. N-ar fi exclus, dacă ne gândim că, în 1999, în Turcia, s-a întâmplat un cutremur cu vreo 18.000-19.000 de morţi, caracterizat tocmai prin asta - că majoritatea clădirilor implicate nu s-au prăbuşit, ci s-au răsturnat pe o parte exact din această cauză, că fuseseră construite fără fundaţie.
Şi bănuiesc că nici constructorii noştri nu-s mai proşti ca turcii, când e vorba de scos banul din rahat cu dinţii. Iar autorităţile…

*

Ultimii mei 12 ani de până la pensie i-am petrecut la o prăvălie guvernamentală care avea, cel puţin teoretic, oarece legătură cu WIPO, adică OMPI, adică Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale, una dintre agenţiile ONU. Şi noi, la fel ca toate celelalte omoloage din cele vreo sută şi cinci zeci de state membre, primeam periodic Buletinul OMPI, care conţinea foarte adesea şi anunţuri de concurs pentru posturile de la Geneva, de la sediu - pe care trebuia să le afişăm la avizier, spre a fi văzute de toţi salariaţii. De la nivelul P1, care însemna, mi se pare, ajutor de bibliotecar, cu un salariu de bază de 3000 USD lunar, până la P6, adică director general adjunct cu un salariu de vreo 7000, dacă mi-aduc bine aminte, toate aveau ca o condiţie principală cunoaşterea a două din limbile organizaţiei (engleză, franceză, spaniolă, chineză, mi se pare).

La un moment dat, mi-a sărit în ochi un anunţ din cale afară de exotic. Şi anume, că pentru un nou birou din Orientul Mijlociu, se scotea la concurs un post de nivel apropiat de maxim, pentru candidaţi vorbitori de arabă plus una din limbile ONU. Şi se mai menţiona: cunoaşterea limbii ruse sau japoneze constituie avantaj. Iar atunci, ca unui pafarist invidios ce eram, mi-a trecut prin cap că postul era cu dedicaţie. Fiindcă nu mi se părea plauzibil să existe mai mult de un om pe lumea asta care să îndeplinească aceste condiţii. Sau hai să zicem doi. Ori trei, dar în nici un caz mai mult de zece. Şi mi se părea limpede ca lumina zilei că acel sau acei ipotetici poligloţi pot fi găsiţi numai la Moscova.

*

În seara asta am văzut Hamlet-ul lui Zeffirelli – ruşine mie că abia acum. Totul, sau măcar aproape totul, e splendid în filmul ăsta, începând cu interpretarea, a lui Mel Gibson, pe care nu l-am crezut niciodată capabil de aşa ceva, a lui Glenn Close şi Alan Bates în Gertrude şi Claudius, dar mai ales a Helenei Bonham Carter, în Ofelia. E senzaţional felul cum s-a descurcat puştoaica aceea de douăzecişitrei de ani cu partitura ei, atât de apropiată de zona periculoasă a prezenţei scenice, creând momente de tensiune tragică acolo unde aproape toate colegele ei din întreaga lume nu sunt decât ridicole.

Iar cel mai minunat din toate e faptul că regizorul n-a ţinut să-l facă pe Shakespeare contemporanul său. Adică să-i arate el lui Will cine-i şeful acolo…

*

Reagan, Zelenski, acum Diaconu… Se poartă actorii, ce mai. Dar ar fi cazul să nu uităm că un actor nu spune niciodată decât ceea ce a învăţat pe dinafară şi a fost scris de alţii.

*

Acu vreo două zile, am scăpat şi eu, ca omul, o vorbă nevinovată pe Facebook despre actori, care nu spun decât ce au învăţat pe de rost şi a fost scris de alţii – cu referire directă la prezidenţiabilul nostru preten Mircea Diaconu. Ceilalţi preteni ai mei de pe FB, care sunt cu toţii băieţi deştepţi (şi fete, vă rog), s-au prins că de altcineva era vorba în propoziţie şi nu s-au băşicat pe chestia asta. Chiar dacă mulţi dintre ei sunt actori şi actoriţe.

Hazul imens al poveştii e, însă, altul: că textul lui Diaconu pare să fie scris, acum, de Victor Ponta, un binecunoscut plagiator. Ah, nu, e prea de tot! Înţeleg să reciţi poezia politică a altuia, dar numai dacă e chiar a lui! nu, Doamne fereşte, vreo cântare susceptibilă de urâte presupuneri şi alte bănuieli! Dacă textul rapsodului popular Diaconu Ponta nu-i orginal, noi pe unde scoatem cămaşa?

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21186794-verdict-final-cnatdcu-victor-ponta-plagiat.htm

*

Cum mai stăm cu diversiunea

Aşazisa propunere privind Muzeul Holocaustului e o diversiune apărută exact când e groasă la dindărătul nostru. Respectiv, tradiţionala vrăjeală antisemită din momentele când nu mai ştim pe unde scoatem cămaşa. Acum vreo zece-unşpe ani, exact în momentul declanşării crizei care a dus la tăieri de salarii şi de pensii mai mari decât curbele de sacrificiu din anii 30, cine veni cu discursul lămuritor? Ghiţă Funar, care a spus în parlament că pe Eminescu l-au omorât evreii!

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23222617-propunerea-muzeul-holocaustului-fie-construit-antipa-fost-facuta-institulul-elie-wiesel-explicatiile-directorului-este-adevarat-zona-este-protejata-dar-asta-nu-insemna-nu-pot-face-constructii-acolo.htm

*

“Fură şi lasă şi pe altul să fure” - aşa sună o vorbă nemţească (de provenienţă, mi se pare, austriacă). Iată o chestie care nu se potriveşte la noi. Ce vreţi, alt trecut, altă mentalitate, alt spaţiu cultural… La noi, parlamentarii, baronii, mafioţii, Serviciili, lumea bună pe scurt, fură şi distrug. Fură ce fură şi dau foc la ce-a rămas, ca să şteargă urmele. Ca să-i iasă lui de-un merţan şi de-o vilă pe litoral, securistul român a vândut pe nimic o industrie.

În 1994, am conceput şi pus pe piaţă Actualitatea Imobiliară, o publicaţie de nişă, într-un domeniu de care habar n-aveam, dar care s-a dovedit nesperat de profitabilă – pentru patron, nu pentru mine, care am plecat de acolo după câteva luni, neplătit, din motive de mârlănie patronală. Dar asta-i altă poveste… Ce voiam să spun, însă, à propos de subiectul de mai sus, e o întâmplare cu adjunctul meu, pe care mi l-a adus pe cap patronul. Acesta era un tip la vreo patruzeci de ani, cu o profesie căutată şi bănoasă. De care el, însă, nu părea să fi profitat, patronul nostru (care, după câţiva ani, a intrat la pârnaie – dar şi aceea e altă poveste) angajându-l cu o leafă cât un ajutor de şomaj, iar el acceptând-o în lipsă de altceva mai bun. În fine, am plecat de acolo, uitând şi de el şi de redacţia pe care o încropisem, iar la vreun după aceea, pe o trecere de pietoni, m-am trezit claxonat de un Mercedes ultimul răcnet. Cine era la volan? Fostul meu redactor şef adjunct, care mi-a deschis portiera şi m-a plimbat cam o jumătate de oră, timp în care ne-am tot povestit. Dăduse lovitura. Pe Dumnezeu ştie ce cale, se cunoscuse cu un tip de la o societate din Germania, care umbla să importe fier vechi şi metale neferoase. Aşa că omul meu, numit director la filiala românească a firmei, tăia fabrici şi uzine. Exact ăsta-i termenul pe care l-a folosit când l-am întrebat cu ce se ocupă. „Tai fabrici şi uzine”, aşa mi-a zis. Demola, vasăzică, scotea metalul din moloz şi îl îmbarca pe vapor, la Turnu Severin, cu direcţia Germania. Se ajunsese, arăta prosper, mi s-a lăudat cu achiziţiile lui din ultimul an de zile, o casă mare, două maşini – şi judecând după cum arăta, n-aveam motive să nu-l cred.

Cât despre industria românească…

*

În principiu, n-aş avea nimic împotriva faptului că Organele ştiu în orice clipă unde mă aflu, ce fac şi ce spun (ba chiar şi ce gândesc, fiindcă ele sunt clipă de clipă călare pe calculatorul meu) – dacă n-aş şti că ele sunt fiii şi nepoţii Organelor care mă urmăreau înainte de 1989. A propos, de vreo 15 ani tot cer CNSAS-ului dosarul meu de securitate (şi pe al tatălui meu), iar acesta îmi răspunde nu că ele n-ar exista, ci că nu ştie unde se află.

Ceea ce înseamnă multe, foarte multe…

*

Na-ţi-o frântă: Tovarăşu Guvernu se gândeşte să desfiinţeze călătoriile gratuite pe calea ferată ale studenţilor. Pe care le inventase, de vreo câţiva ani, cu gândul c-o să facă electorat PSD din derbedeii ăştia mici. Dar, după cum se pare, n-a reuşit decât cu feciorii şi fecioarele de miliţieni ori securişti, chestie care s-a văzut destul de limpede când cu referendumul. Când studenţeii s-au dus şi ei să voteze, iar ce-a ieşit a dus direct la băgarea lui Dragnea în puşcărie. Noroc cu celelalte partide – luminate, înaintate, progresiste – care au luat problema în mână şi s-au şters la cur cu ceea ce s-a câştigat la referendum.

Părerea mea, vorba unui ilustru înaintaş.

https://www.g4media.ro/teodorovici-propune-limitarea-calatoriilor-gratuite-pentru-studenti-si-impozitarea-pensiilor-speciale-care-depasesc-10-000-de-lei.html

*

CU MUCII PE PIEPT

Almanahe branconieri hehe genuche tricoaie pieptu-n faţă curu’napoi pamblică cel mai mare poet CARE l-a dat România

*

ZOOLOGIE

NOI ANIMALE

Nu trebuie să înţelegeţi că noi, eu şi dumneavoastră, am fi animale. Doamne fereşte! dar e cazul să consemnăm apariţia unor specii nou-nouţe. Cum ar fi:

- “măgarii de porumbei” care au vrut să cuibărească fix în hota aragazului nostru şi n-am reuşit să scăpăm de ei decât cu ajutorul unui alpinist utilitar care ne-a luat vreo trei sute de lei ca să pună o plasă pe gura hotei;

- “porcii de ţânţari” care m-au chinuit nopţi întregi, până când am comandat online un Pest Repeller, despre care ziceau ăia că omoară insecte, iar pe el era desenat un şoarece – dar asta n-a observat-o decât, după câteva luni, nepoţica mea de cinci ani, care l-a scos din priză şi a întrebat-o pe nevastă-mea “bunico, voi aveţi şoareci?”

Şi, pe lângă acestea, boii de ziarişti care scriu “scheleţi” în loc de “schelete”. Sau “ultimile informaţii”.

Sigur, ei sunt băieţi şi fete de la ţară, recent paraşutaţi în Capitală şi prevăzuţi cu diplome universitare tipărite pe hârtie igienică, deci nu ştiu vorba dup-acilea. L-am auzit pe unul, prezentator TV, pronunţând (şi nu o dată) Ştírbei Vodă, cu accent pe prima silabă. Adică, înţelegi, mă-sa lui Vodă era una ştirbă, iar el era feciorul ăleia fără dinţi în gură.

Altădată, la radio, o trăncănitoare FM pronunţa numele Lahovary ca şi cum ar fi fost vorba de Făinari, Blănari, găinari… ceva pe-acolo…

Dar cea mai tare fu o jună, teatroloagă de-a mea, care, scriind despre un anume spectacol de la Teatrul Naţional, anunţă masele de oameni ai muncii amatori de cultură că viziunea regizorală e, citez, impotentă. Ce să mai zic, colegele mele cronicărese teatrale de pe timpuri erau mai discrete… Securiste, dar discrete!

Iar de vaca negaţionalistă nu mai zic nimic – ci pune, Doamne, lacăt gurii mele!

*

Are perfectă dreptate domnul academician care tocmai luă Nobel-ul. Mă rog, un Nobel. Un fel de Nobel. Sau nu-l luă, fiindcă acel fel de Nobel, de fapt, nu există. Dar, vorba lui Radio Erevan, noi nu de aia îl iubim. Are dreptate, ne e ruşine să ne apărăm limba. Toţi dăştepţii de toate vârstele şi sexele din massmedia română – şi nu numai de acolo – zic „suport” în loc de „sprijin”, „tribut” în loc de „omagiu”, „a-l introduce pe X” în loc de „a-l prezenta pe X” ş.a.m.d. Mai zic ei şi „intrigant” atunci când au în minte „ceva care te intrigă”, adică te nedumereşte. Adică, nu la Iago sau la Maestrul Cristoiu se referă ei, Doamne fereşte!

De asemenea: „a demita” pentru „a demite”, „abominal” în loc de „abominabil”, „groapei” în loc de „gropii”, „stabiliment” pentru „establishment” etc. etc.

Iar un băiat cult de la Adevărul scria, cu privire la Lev Tolstoi, următoarele: „Provenit dintr-o familie bogată, al cărei mamă mamă a murit când nu avea decât doi ani…”. Vedeţi cât de precoce erau mamele rusoaice pe vremea aia?

Dar, în fine, să lăsăm petele din soarele presei noastre iubite şi hai să vorbim un pic despre cartea pe care abia am cumpărat-o, cu preţul ce-l vedeţi mai jos. „În furtuni de oţel” de Ernst Jünger, editura Corint, Bucureşti, 2017, vasăzică. Respectiv, o celebră scriere memorialistică din primul război mondial – aici, în traducerea doamnei Viorica Nişcov.

Unde am dat peste această frază: „Am fixat îndelung cazanul incandescent al vrăjitoarelor ale cărui graniţe vizibile îl constituia focul arzător ţâşnind pe gura mitralierelor englezeşti.” (pag. 14)

Şi cu ocazia asta, am început să bănuiesc că, în materie de acord gramatical cel puţin, flăcăul de la Adevărul se află surprinzător de aproape de docta traducere-studiu critic a dnei Nişcov. Eu, un individ mult mai puţin galonat, aş fi scris, mai simplu, „cazanul a cărui graniţă o constituie focul…” etc.

Asta-i una. A doua ar fi limbajul de specialitate, adică termenii militari. Chiar dacă traducătoarea s-a bazat, aşa cum precizează, pe prima traducere românească, cea din 1936, semnată de locotenentul Victor Timcu, aceea nu constituie, după cum se poate vedea, o referinţă de încredere. Poate că era în 1936, dar astăzi, certamente, dă naştere la confuzii. Poate că el numea, pe atunci, unităţile aeriene „escadroane”, cu un termen provenit de la arma cavaleriei (pag. 93), dar azi li se spune „escadrile”.

Poate că locotenentul Timcu o fi scris, la vremea lui, „salva” unei mitraliere (pag. 81), dar noi ştim, astăzi, că aceea se numeşte „rafală”. Sau, cel mult, „serie”, cum zic sergenţii majori inculţi. Fiindcă salva e simultană, iar rafala e consecutivă.

O chestiuţă care, precis, nu i se poate imputa lt. Timcu este, însă, cea a proiectilelor „de calibru mare, eventual obuze antitanc” (pag. 86). Fiindcă, unu la mână, că acelea n-au fost niciodată de calibru mare şi doi, că, în 1915, când se petrece povestea cu pricina, încă nu existau tancuri, ele apărând pe frontul din Franţa de abia la 15 septembrie 1916. Iar muniţia destinată a le distruge, încă şi mai târziu.

Traducerea dnei Nişcov este una erudită, impresionând prin competenţă filologică. Totuşi, un consultant de specialitate, militar sau istoric militar, nu i-ar fi stricat. Sau măcar un om care a făcut armata.

https://adevarul.ro/cultura/carti/academicianul-eugen-simion-premiat-medalia-aur-filologie-alfred-nobel-anul-2018-1_5c191b39df52022f759fbb4b/index.html

https://www.scena9.ro/article/nobel-fals-eugen-simion-montaclair

*

Ce înseamnă să fii naţionalist feroce la Bucureşti (şi fost preşedinte al Comisiei de Cultură a Camerei Rebutaţilor)? Să predici pe Facebook “renunţarea la importurile nefaste şi de prost gust de pe alte meridiane” – asta se referă la Enescu, Brâncuși, Ionescu, Cioran, Eliade, Jean Negulescu, Elvira Popescu, Adrian Ghenie, Emil Palade, Gogu Constantinescu, Henry Coandă, nu-i așa? Și la Herta Müller, desigur. Iar în particular, să fii tatăl operatorului lui Francis Ford Coppola din America Cea Nefastă.

Cărui operator, de altfel, tocmai subsemnatul Dan Predescu i-a fost profesor, la cercul Foto-Cineclub de la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei a sectorului 1 Bucureşti, cândva, între anii 1985-90.

*

Când era tânăr, el nu le-a reclamat că l-au violat ca să le extragă din neant. Acu’, că e hodorog, îl reclamă ele. Asta, doar aşa, în amintirea vremurilor bune. Pe cine nu laşi nefugărită te fugăreşte la bătrâneţe. Cu poliţia.
Ce e nostim e că doamnele şi domnişorii în chestie reclamă numai superstaruri cu teşchereaua plină – şi niciodată golani tineri, fără para în buzunar. De unde deducem că apucăturile violatorii îi caracterizează cu precădere (ba chiar exclusiv) pe boshorogii plini de bani. Lista e lungă, n-are decât să-şi amintească popeurul de ea, că eu n-am nici o poftă.

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/showbiz/acuzatii-grave-la-adresa-lui-placido-domingo-ar-fi-santajat-mai-multe-femei-sa-intretina-relatii-sexuale-1172921

*

Capitolul

TRISTEŢI & REGRETE

Akvavit-ul danez, Maotai şi aşazisul rom brazilian (aflat la ani-lumină de Bacardi ori de Havana Club) sunt cele mai trist mirositoare alcooluri pe care le-am băut în viaţa mea.

*

“Dane, ai fost un gentleman”, mi-a spus ea, sărutându-mă în treacăt pe obraz, la plecare şi sărind sprintenă pe scara tramvaiului.

Iată cele mai triste cuvinte ce mi-a fost dat să aud în tinereţea mea.

*

Î sau Â?

Controversa “ce-a fost mai întîi, oul sau găina”. Sau despre sexul îngerilor. Nu ţinteşte un adevăr absolut, ci vrea să impună în mod arbitrar şi pur convenţional ideea gardului vopsit într-o culoare nouă, în vreme ce leopardul tot nu-i înăuntru. Aflându-se el în concediu de deces.

Totuşi, e de preferat să alegem varianta impusă de oamenii muncii de la Academia Română, fiindcă altfel n-o să ne mai înţelegem cu copiii noştri, care asta învaţă la şcoală - şi gata.

*

“… autorul a deschis cutia neagră a Pandorei şi personajele dinlăuntrul lui s-au revărsat în afară.”

(DE LA CARAGIALE LA URMUZ de Nichita Danilov, în România literară nr. 32 din 19.07.2019, pag. 19)

Înţelegem că acea cutie neagră era undeva în interiorul lui Caragiale, el fiind autorul în cauză. Iar profesoara mea de română din liceu mi-ar fi dat un trei pentru o asemenea formulare. Sau, mai probabil, m-ar fi lăsat corijent.

*

Cred pentru că e absurd? Nu. Cred fiindcă e ridicol.

*

Iubeşte-ţi aproapele? Mersi, prefer departele.

*

M-AM REGĂSIT, CE DOR MI-ERA DE MINE

Tot mai des dau, pe Internet, de articole – în special, cronici de teatru şi de film – publicate de mine prin tot felul de reviste, de-a lungul anilor. De care uitasem de mult, dar uite că lumea şi-aduce aminte de ele. Mai puţin de mine. Dac-o întrebi pe ingenioasa utilizatoare cu pricina, zice că nu ştie cine-i ăla Dan Predescu, asta, deşi mi-a fost chiar colegă de redacţie, la România liberă. Chestie care nu m-ar deranja dacă n-aş vedea că persoana câştigă bani buni şi de pe urma câte unui articol al meu, băgat, într-un mod riscant de apropiat de domeniul penalului, într-un ditamai cărţoi tipărit, probabil, în tiraj de max. 10 bucăţi, nevândut vreodată în librării, dar generos subvenţionat din banii Bizonului Naţional.

Şi încă ceva: fragmentul substanţial reprodus aici este inserat fără menţionarea sursei. Ştie ea doamna editoare de ce…

PS. De dragul exactităţii: titlul articolului meu este Ce formidable bordel, adică chiar titlul original al textului ionescian. Acest articol al meu a fost difuzat la Radio Antena Bucureştilor (actualul Radio 3 Net), la 4 decembrie 1990 şi publicat ulterior în revista Teatrul azi nr. 11-12/1990, pag. 28-29. Îl puteţi citi, întreg, pe site-ul CIMEC, unde este reprodus cu ştiinţa şi acordul meu.

http://www.cimec.ro/pdf/Predescu-Dan-Aur-si-aurolac.pdf

+

pour la bonne bouche:

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

O MIE ŞI UNA DE MORŢI (80)

Sunday, July 7th, 2019

AMINTIRI DIN N-AR MAI FI

Anii 80, pe platforma Pipera. Tovarăşu’ Badea de la sectorul de partid, în inspecţie.
- Tovarăşi, două lucruri nu-mi plac la dumneavoastră, în Informatică: unu, că băieţii sunt netunşi şi bărboşi şi doi, că fetele nu poartă sutien.


Adevărată, nu inventată.

*

https://www.expozitiespatiala.ro/?utm_source=ads&utm_medium=page&utm_campaign

=0045&fbclid=IwAR1JJekVXJ4b_XufdiE2

QMmyWy4i9z9rEOBnnoylr2iAGUWVstKaH0aT2gI

Chestia asta mi-a adus pe loc aminte de Salonul de artă fotografică din SUA, găzduit prin ianuarie sau februarie 1989 la parterul Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti. Am dat buzna să-l văd, atras de ştirea că expoziţia conţinea o atracţie nemaivăzută la noi: o hologramă. M-am dezumflat, însă, de la primul pas. Una din muierile cu mutre de gardience care păzeau locul (ce-i drept, cam pustiu) m-a informat că holograma exista, dar nu putea fi văzută, din cauză că “s-a luat curentu”.

De atunci, neîncrederea mea în tehnologia occidentală.

*

Vă legaţi de toate fleacurile! Aşa mi-a spus unicul meu subaltern pe care l-am dat afară. Eram şef de secţie Cultură la Privirea, un săptămânal lucios, pe care patronul îl numea Newsweek-ul românesc (văd că, între timp, alţii şi-au pus pe bune numele ăsta). Iar băiatul acela era în probe la mine şi mai scria şi el câte o ştiruţă de 3-4 rânduri. Întotdeauna, cu virgulă între subiect şi predicat. I-am spus o dată, de două ori, de zece ori să n-o mai facă, până ce l-am supărat. “Hai, lăsaţi, dom Predescu, nu vă mai legaţi de toate fleacurile!” mi-a zis el. Şi atunci, l-am rugat să ne părăsească. Şi chiar a făcut-o, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne.

*

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/atac-informatic-asupra-spitalelor-din-romania-ce-au-cautat-hackerii.html

Băieţii ăştia dăştepţi, culţi şi mai ales oneşti de la mijloacele de dezinformare în masă şi în scaun o ţin gaiamaţu, de azi dimineaţă, că sistemul informatic al Misterului Sănătăţii a fost atacat de hackeri care fură datele pacienţilor ca să facă ciulama din ele, că, de câteva ore, mândreţea de sistem marca Sebastian Ghiţă-Belgrad este ţinta duşmanilor informatici ai Patriei noastre etc. etc. Nu ştiu dacă lucrurile stau chiar aşa, nu mă pricep la Internet şi alte asemenea ticăloşii, dar îmi amintesc cu precizie că, acum vreun an, începând chiar din ziua următoare vizitei mele la doctorul de la policlinică, am fost bombardat continuu, timp de luni de zile, cu reclame la medicamente şi leacuri băbeşti pentru exact acea afecţiune care-mi ocazionase vizita cu pricina la doctor. Simplă coincidenţă, nu-i aşa?

În ce mă priveşte, rămân la părerea că cine vrea să ştie cum mai stau eu cu sănătatea n-are decât să se adreseze la Organili Competente, alea care s-au pupat în bot cu Sebi. Şi care se jenează acum să ceară extrădarea lui.

PSIHOLOGIE ABISALĂ LOCALĂ

La Falimentara de vizavi, kilu de cartofi costă 6 lei (cca 1,20 Euro). Altă întrebare?

*

Gândacii de bucătărie au devenit imuni la insecticide, scriu ziarele. Exact ca politicienii noştri la Codul Penal, zic eu.

*

Nepoţica mea Maia, care are acum 5 ani şi 3 luni, învaţă engleza de vreun an şi jumătate. Astă iarnă, se uita la un desen animat mai ciudat, unul cu şobolani. La un moment dat, se vedeau pe ecran nişte mulţimi, nişte hoarde, nişte mase de şobolani.

Şi atunci, Maia, pierdută, a şoptit: “so many şobolănei!”

*

Un prieten al meu a fost, mai de mult, director al unei şcoli pentru tineri cu dizabilităţi (nu ştiu de zice lumea că “handicapat” sună mai urât ca “persoană cu dizabilităţi”, dar, mă rog, dacă aşa zice lumea, aşa zic şi eu).

De la acest prieten ştiu povestea ce urmează. Cică tinerii aceia, băieţi şi fete, a căror dizabilitate se mai manifesta şi printr-o capacitate intelectuală nu prea grozavă, erau lăsaţi să-şi ia zborul la vârsta majoratului. Respectiv, cu mai mult sau, cel mai frecvent, cu foarte puţin ajutor din partea societăţii, erau lăsaţi să se descurce cum or şti. Şi una din primele lor griji era să se însoare – cu un partener, în aproape totalitatea cazurilor, ieşit din aceeaşi instituţie specială de învăţământ. După care, urma primul copil. Care, din nefericire, suferea de acelaşi handicap ca şi părinţii săi. Cei doi nu-şi pierdeau curajul pentru atâta lucru şi mai făceau la iuţeală încă unul. Cu acelaşi handicap. Şi tot aşa, de două, de trei… de cine mai ştie câte ori, cu speranţa constant infirmată de soarta crudă că, până la urmă, o să apară şi unul fără handicap.

Îmi aduc, invariabil, aminte de povestea asta atunci când aud de câte-un autor aflat la a douăzecea, la a cincizecea, sau la a suta carte (în general, publicată pe proprie cheltuială şi rămasă fără nici un ecou), sub stindardul cu “Mai trage o dată”.

*

Pe ecran scrie “Cei mai diabolici criminali”, iar eu citesc “Cei mai diabetici criminali”. Clar, trebuie să-mi schimb ochelarii.

*

Istorie medievală: Contele Hubertus von Kappătrat zum Scheissenwald, Marchiza Heloïse de Courbaban

*

DESPRE ASOCIALI

Pietricica din pantoful dumneavoastră este cea mai îndreptăţită să afirme că vă put picioarele.

*

Aţi auzit sau aţi citit vreodată cuvântul “dezolanţă”? Nici eu, dar am dat de el în ultima Românie Literară, organu’ Organelor scriitoriceşti din susnumita Românie (”O suferinţă ispăşitoare” de Daniela Vizireanu, în nr. 20 din 10 mai 2019, pag. 24). Pe lângă această contribuţie curtremurătoare la lexicul limbii române, faptul că autoarea foloseşte cuvântul “intrigantă”, când vrea să zică, după toate aparenţele, “surprinzătoare” sau “nedumeritoare”, pare rânjet de copil.

Daniela Vizireanu, ţineţi minte numele acesta. Veţi mai auzi de el.

*

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Dan Predescu. O MIE ŞI UNA DE MORŢI (49)

Sunday, October 18th, 2015

*

O doamnă care publică într-o distinsă revistă culturală bucureşteană foloseşte/inventează vocabula “târzielnic”. Ceea ce mă trimite cu gândul – absolut involuntar, pe cuvânt – la termenul “chiloţelnic”, ce-l folosea o prietenă a mea din tinereţe, referindu-se la sertarul cu pricina al unui scrin din dormitorul său.

*

Ultima ardere pe rug a unei vrăjitoare, pe teritoriul Europei, s-a întâmplat la Târgu Mureş. Pe la 1730, dacă mi-aduc bine aminte.

*

Singurul motiv pentru care blamăm fărădelegile trecutului este că au fost comise de alţii.

*

Doctorul Căcâş despre rolul Providenţei în practica medicală: cazul individului care încasează un cuţit în burtă, la cârciumă, iar apoi, operat la Urgenţă, i se descoperă un ulcer gastric aproape perforat.

*

OMUL NOU

Fără ruşine, fără scârbă, fără frică. Şi votat cu entuziasm de Bizonul Naţional.

*

CUM NE ANUNŢĂ ĂŞTIA UŞUREL, CU BINIŞORUL, CĂ PURCEAUA-I DECEDATĂ ÎN COTEŢ : CA PE SOLDATUL T.R. BULĂ


Cam aşa ne-a fost vândut şi anunţul despre spionarea noastră electronică de către Organe : uşurel, cu binişorul. Adică, mai întâi, într-o formă absolut revoltătoare, evident provocatoare cu intenţie, iar mai apoi, într-o formă aparent atenuată, deşi tot atât de inacceptabilă, în fond. Iar noi, Bizonul Naţional, am înghiţit-o fără pic de cârâială.
A, nu ştiţi cum l-au anunţat pe Bulă c-a murit tat-său ? Păi, l-a chemat căpitanul în birou, l-a poftit să stea jos şi l-a întrebat cam aşa :

- Băi soldat, tu îţi iubeşti mama ?

- Da, să trăiţi, o iubesc foarte mult.

- Îl iubeşti şi pe tatăl tău ?

- Da, să trăiţi, şi pe el.
- Da’ pe cine iubeşti tu mai mult, ia zi, pe mama sau pe tata?
- Păi… cred că pe mama.
- Ei, atunci, bucură-te, băi soldat, n-a murit mă-ta. A murit tac-tu !


Aşa ne-au anunţat că ne vin în vizită - eternă şi definitivă - tradiţionalele mii de prieteni musulmani şi că legea Big Brother a intrat binemersi în pâine… şi altele… şi altele…

*

20.10.2015 :

Chiar în clipa asta, pe canalul TNT se difuzează Toţi oamenii preşedintelui, filmul de acum vreo 40 de ani cu Redford şi Dustin Hofman, despre scandalul Watergate, care l-a obligat pe Nixon să-şi dea demisia. Asta, desigur, cu totul întâmplător, fără nici o legătură cu poveştile despre postacii Nuţicăi, de care sunt pline ziarele şi telejurnalele de azi. Românu’ e băiat subtil - chiar şi atunci când semnează TNT.

*

21.10.2015 :

Zmeul îşi aruncă buzduganul ca s-o prevină pe Ileana Cosânzeana că se-ntoarce de la slujbă, pentru ca să nu, Doamne fereşte, ne trezim cu vreo surpriză. După cum şi marele Alex Ştefănescu, fost dinosaur la SUPLIMENTUL LITERAR-ARTISTIC AL SCÎNTEII TINERETULUI, l-a prevenit pe Radu Aldulescu c-o să fie lăsat pe drumuri în prag de iarnă fiind brutal şi Salvamar.
Vezi ROMÂNIA LITERARĂ nr. 26-27/2015:

<< CROCHIURI EXPRESIVE
În ACOLADA, Alex Ştefănescu îşi continuă seria de mini-portrete literare. Reproducem din numărul 5 al revistei care apare la Baia Mare două crochiuri expresive. Al Monicăi Lovinescu:      …

Şi al lui Radu Aldulescu: „Radu Aldulescu nu scrie, ci strigă, răguşit, revendicativ. El face cronica vieţii primitive a unor declasaţi şi crede că îi reprezintă pe oamenii nedreptăţiţi de soartă. Este de un stângism… stângaci. Şi totuşi… criticii s-au predat! Ca de obicei, intelectualii aplaudă în mod iresponsabil brutalitatea. Se pierd cu firea în faţa autorilor inculţi care dau sugestie de forţă, aşa cum se emoţionează domnişoarele în prezenţa bărbaţilor muşchiuloşi de la Salvamar.” >>

Asta aşa, ca să nu zică Aldulescu că n-a ştiut ce bucurie îi pregăteşte Uniunea Scriitorilor.

Şi asta, cu toate că, mai deunăzi, tot el, Alex Ştefănescu, îl considera drept unul dintre cei mai importanţi romancieri români (a se vedea, printre altele, http://jurnalul.ro/…/cronicile-genocidului-de-radu-aldulesc…).

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

Unde e Europa ?

Friday, August 28th, 2015

.

Habar n-aveam de existenţa acestei cărţi şi de Christopher Caldwell, autorul ei. Trebuie să-i mulţumesc lui Sorin Ioniţă, fostul meu coleg de la revista PRIVIREA, pentru postarea sa pe Facebook graţie căreia am aflat de ea:

O carte din 2009, dar tema revine in forta pe valul crizei refugiatilor. O claritate si fluditate de pamflet, cu documentare si rigoare analitica beton, plus inteligenta cu carul. Este sceptica fata de imigratie, dar are laude de la New York Times si Guardian pe coperta, deci va dati seama…

“E o mare deosebire intre SUA si Europa. In SUA a existat o problema rasiala si una a imigratiei, iar cele doua n-au avut cel mai adesea nimic in comun… In Europa problema imigratiei ESTE problema rasiala. Ca atare, declararea imigratiei un succes si o ‘imbogatire’ a devenit singura opinie acceptabila. A spune ca imigratia a fost un esec inseamna sa te tradezi ca rasist.”

“Diversitatea (ca norma) e perfect in concordanta cu idea neutralitatii culturale predicata de parintii idealului european. Doar ca ea nu functioneaza daca europenii nu stiu suficient despre alte culturi ca s-o puna corect in practica. Diversitatea inseamna eliminarea traditiilor care exclud, discrimineaza sau afecteaza libertatea individuala a altora. Toate culturile au astfel de traditii. Europenii le-au putut eradica pe ale lor, dar celelalte le-au ramas, fireste, invizibile. Biserica a fost considerata un depozitar de stupiditati, superstitii si sexism, dar nu au stiut la fel de multe despre moschee si ashram, deci pe astea le-au lasat neatinse. La radacina universalismului european zace un mare provincialism.”

Cu nationalismele europene clasice puse la index “multi europeni au imbratisat ca traire prin delegatie nationalismul altora - in special nationalismul palestinian care, in versiune radicala, le-a permis sa se reconecteze pe usa din dos cu marea traditie europeana, discreditata, a antisemitismului.”

Plus, demontarea cu cifre a argumentului economic pro-imigratie in UE te cam pune pe ganduri. Hmmm.

Cu ocazia asta, e cazul să-mi amintesc că am publicat, în perioada 1991-2004, nişte lucruri extrem de asemănătoare cu cele din cartea de succes a lui Christopher Caldwell, apărută în 2009.

Şi studiul meu (care era să fie o lucrare de doctorat la UNATC Bucureşti) s-a bucurat de succes. De atâta succes, încât a servit, pe şest, adică fără a mi se menţiona numele, la elaborarea unei lucrări mult mai prestigioase decât el însuşi (vezi detaliile mai jos).

Mai exact, autorul acestei operaţiuni, un academician (!), a repovestit cu cuvintele sale teza principală a lucrării mele. Altfel spus, acesta e un plagiat “finuţ”, al cărui făptaş se pricepe să şteargă urmele (sau cel puţin, aşa crede).

Omul e un artist, nu s-a compromis cu metoda Copy/Paste, ca alte staruri de pe la noi.

. O primă schiţă a tezei în chestiune, datând din 1991

O variantă mai precisă şi elaborată, în 1993

Ce înseamnă “civilizaţie”? De ce “civilizaţie” şi nu “civilizaţii” ale aztecilor, aborigenilor australieni, daiacilor, sau “a imaginii” din Occidentul secolului XXI? Am dat definiţia acestui termen inedită pe atunci, după ştiinţa mea şi explicaţia motivului pentru care îl folosesc numai la singular în articolul meu purtând acelaşi titlu cu volumul de faţă, care a fost publicat în numărul din 4 iulie 1993 al săptămânalului bucureştean Adevărul literar şi artistic: …istoria Europei este istoria civilizaţiei. Deoarece prin civilizaţie se înţelege acea configuraţie socială, istorică şi culturală care presupune, sau, cel puţin, nu face imposibilă formularea idealului supravieţuirii mundane colective în condiţiile respectării identităţii persoanei, considerate drept interlocutor valabil al divinităţii şi structurilor sociale şi care presupune acţiunea în vederea atingerii acestui ideal. Singura arie geografică ce corespunde integral definiţiei de mai sus este Europa; iar întrucât priveşte localizarea istorică, putem vorbi cu adevărat despre ea de abia de la Revoluţia Franceză încoace. Desigur, în acelaşi mod trebuie considerate şi celelalte arii geografice, cum ar fi, de exemplu, cele două Americi, cărora li se aplică această definiţie. De asemenea, explicitând acelaşi termen, scriam, în continuarea articolului citat, în Adevărul literar şi artistic din 15 august 1993: …există acel gen de creaţie artificială care a dus lumea la ceea ce este ea astăzi în bine şi în rău, cultura spiritului, laic-antigregară, inovatoare, având ca modus operandi silogismul şi exprimându-se prin cuvânt, cu rădăcinile în gândirea antică mediteraneană şi în aceea a Renaşterii.

Aceasta era, pe atunci, o poziţie greu de susţinut în mediile de specialitate (şi nu numai), toată lumea inclusiv lumea de la ONU fiind obişnuită, de zeci de ani, cu sintagme gen “civilizaţia din Benin”, “civilizaţiile sud-est asiatice” etc. În ce mă priveşte, sunt de părere că un fapt istoric precum colonialismul este regretabil, constituind un abuz de civilizaţie dar că aceasta nu trebuie să determine, în mod automat, aprecierea culturilor care s-au aflat sub dominaţia sa drept forme de organizare social-istorică sănătoase, legitime şi demne de a fi imitate. Scopul existenţei speţei omeneşti nu este edificarea unei sau unor culturi, ci a unei sau mai multor civilizaţii. Pe de altă parte, o cultură nu trebuie condamnată fiindcă nu este o civilizaţie, ci dimpotrivă, trebuie protejată (chiar şi de propriile-i excese) în calitatea ei de virtuală civilizaţie. Însă trebuie ţinut neapărat seama de faptul că se numeşte “civilizaţie” numai acea formă de organizare care îşi propune să garanteze dreptul la viaţă şi să pună fiinţa umană la adăpost de orice fel de mutilare, fizică sau psihică iar asta, aici şi acum. Întâmplător, dintre toate posibilele, virtualele civilizaţii pământene, dintre toate candidatele la acest titlu, numai cea europeană (incluzând societăţile de sorginte sau certă influenţă europeană), îşi propune aşa ceva. Atenţie: este vorba de o propunere, de un ideal. Faptul că el nu a fost şi, probabil, nici nu va fi atins vreodată în totalitate nu poate câtuşi de puţin să modifice sensul acestei afirmaţii. Valoarea şi importanţa unui ideal nu constau în posibilitatea de a-l atinge, ci în aceea că el indică o ţintă, o direcţie de urmat excluzând posibilitatea de a te deda la contrariul său. Împrejurarea că în Europa s-au declanşat, într-un singur secol, două războaie mondiale nu înseamnă că idealul european este războiul şi nu scuză înlocuirea valorilor europene prin “valori” colectivist-arhaice (naziste, comuniste, sau de altă coloratură). Dar nici nu poţi fi civilizat, în sensul comun, european, al termenului, dacă accepţi ca pe un fapt natural sau treci sub tăcere cutuma alimentar-rituală a consumului de ficat omenesc, sau relaţiile interumane de tip feudal sau mafiot, spunând că ele sunt tradiţionale, iar tradiţiile, nu-i aşa, nu trebuie deranjate, fiindcă ele exprimă “specificitatea” popoarelor şi că, dacă le deranjezi, asta înseamnă “amestec în treburile interne, hegemonism şi imperialism”.

Capitolele 1-7  ale lucrării mele de mai sus au fost publicate, fără note de subsol, în  8 numere ale săptămânalului ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC, în intervalul 4 iulie-15 august 1993.
Capitolele 8-13 ale aceleiaşi lucrări au fost publicate, fără note de subsol, în nr. 1-2/2004 al publicaţiei DRAMA (ISBN 1582-8387), editate de Uniunea Scriitorilor din România.
Dan Predescu
( pentru alte detalii, vezi
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?page_id=1710 )

.

.

www.easy-hit-counter.com

Teroriştii “aleşi” de la RealitateaTV

Saturday, January 10th, 2015

REVISTA PRESEI

* http://www.reportervirtual.ro/2015/01/afirmatie-halucinanta-a-unei-realizatoare-realitatea-tv-nu-s-a-dovedit-ca-erau-musulmani-in-spatele-al-qaeda-video.htmlRealitateaTV, 7 ianuarie 2015. Denise Rifai

* https://www.youtube.com/watch?v=jHGJPsOArpQ

* http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-19056290-realizatoarea-realitatea-denise-rifai-replica-pentru-reportervirtual-dupa-afirmatiile-privind-poporul-ales-pentru-care-fost-criticata.htm

* http://psnews.ro/reactie-extrema-lui-victor-ciutacu-la-adresa-unui-jurnalist-realitatea-tv/

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

CHARLIE şi-a căutat-o cu lumânarea

Thursday, January 8th, 2015

După sinistrele întâmplări din ultimele 24 de ore, tot soiul de reacţii pe Facebook.

Cele mai vehemente, ale fanilor cu nume turcesc, sau vizibil plătiţi cu parale mahomedane. Ceea ce, la urma urmei, n-are de ce să mă mire, tot ţiganu-şi laudă ciocanu, parcă aşa se zice la Brăila, nu?

Că Islamul nu e aşa, că Islamul e o religie blândă, tolerantă etc. Arăbeţi cu diplome de la Oxford sau de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir se dau şifonaţi şi mârâie la prăpădiţii care încă mai cred că Europa lor natală e a lor, precum că da, am mai tăiat ceva capete prin Siria şi Irak, am mai măcelărit câteva sute de femei care n-au vrut să se culce cu bravii noştri luptători, dar asta nu dă dreptul nimănui să zică ceva de rău despre Civilizaţia Musulmană, care e sfântă. Şi dacă e sfântă, cum să zicem noi ceva rău de ea? De blamat trebuie blamaţi fundamentaliştii nemţi care au ieşit astăseară în stradă, în cantităţi mari, cu pancarte pe care scrie NU TERORISMULUI. Sau huliganii de la Paris, cu pancartele lor pe care scrie JE SUIS CHARLIE.

Apropo, nu sunteţi de părere că alde Charlie aceia şi-au cam căutat-o cu lumânarea?

…Şi ajuns aici, îmi muşc limba şi-mi dau una peste mână: fraza asta, de la urmă, n-a formulat-o un postac de la Bagdad ori Damasc. Ea îi aparţine lui Cristian Tudor Popescu.

Jurnaliştii francezi au forţat nota într-un mod cu care eu ca jurnalist nu sunt de acord. … Este nevoie de autolimitări, iar în acest caz, jurnaliştii francezi au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ.

Cu alte cuvinte: femeia violată şi-a căutat-o cu lumânarea. “Ea l-a provocat pe inculpat, onorată instanţă, că prea umbla în blugii ăia mulaţi pe cur”.

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com

http://www.gandul.info/stiri/cristian-tudor-popescu-nu-as-apara-ca-libertate-de-expresie-ceea-ce-au-publicat-jurnalistii-francezi-dar-cei-care-au-inteles-sa-raspunda-cu-gloante-trebuie-adusi-in-fata-justitiei-13753346

lectură suplimentară: http://ioncoja.ro/textele-altora/cristian-tudor-popescu-biografia-neromantata/

REVENIM…

Tuesday, December 30th, 2014

Dacă vreun “factor responsabil” de prin judeţele în prezent calamitate de zăpezi se va lamenta că n-are cu ce deszăpezi drumurile blocate, vă rog daţi-i să citească chestia de mai jos. Precizez că fostul tractor de artilerie pe care-l vedeţi în poză se află pe un şasiu de tanc T55, prevăzut cu motor de aproape 600 cai-putere - şi că, potrivit relatărilor din presă, mai multe asemenea tractoare extrem de puternice şi de fiabile au fost dăruite acum câţiva ani, prin HG sau OG, judeţelor cu risc de înzăpezire Buzău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa… Şi dacă ăla zice că n-are bani de motorină, ca acum câţiva ani, propun să facem chetă.

PS1 – Postarea cu pricina de pe acest blog datează din ianuarie 2012. Văd că subiectul e iarăşi de actualitate. Şi am vaga presimţire că va fi şi la anul pe vremea asta.

PS2 - Au mai murit vreo doi în “zonele calamitate”. Faină ţară, ce ziceţi?

vezi şi http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=5539

www.easy-hit-counter.com
www.easy-hit-counter.com